Sursa: Adevarul

Bucureşti: Eroul din Lehliu desemnat „poliţistul anului“ -de SNPPC

Agentul şef principal Viorel Spînu, şeful postului de poliţie Transporturi Feroviare din Lehliu, a fost premiat astăzi la Casa de Cultură a Ministerului de Interne. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor a oferit diplome de onoare poliţiştilor care s-au remarcat în cursul anului acesta.

Viorel Spînu, poliţistul care a salvat săptămâna trecută 40 de oameni aflaţi în trenul Bucureşti-Constanţa, înţepenit pe şine, s-a numărat printre cei care au primit din partea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor o răplată pentru faptele lor remarcabile.

Astfel, lui Viorel Spînu i-au fost înmânate o placheată cu inscrispţia „Poliţist de onoare” şi 1.000 de lei. Premierea a avut loc în cadrul festivităţii de aniversare a cinci ani de la înfiinţarea sindicatului.

„La oferirea premiilor am luat în calcul şi situaţiile materiale şi sociale ale familiilor cadrelor noastre. Ştiu că domnul Spînu are o situaţie dificilă, cu soţia bolnavă şi un copil minor”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, comisar-şef Marin Gruia.

Poliţistul Viorel Spa venit cu familia, soţia Petra şi micuţa Ioana. „Mă aştetam la o primă, pentru că oricum de avansare nu mai era loc. De la 38 ani am luat toate treptele posibile pentru pregătirea mea”, a declarat azi-dimineaţă Spînu.

El speră ca, după ce îşi va finaliza studiile superioare poate va deveni ofiţer.Viorel Spînu a fost student la Drept, însă a îngheţat anul pentru că nu mai avea bani să plătească facultatea.

Cadou de la „Adevărul”

Adevărul Holding a premiat fapta eroică a poliţistului din Lehliu, oferind micuţei Ioana o colecţie de cărţi bine alese. Astfel, Ioana a primit încântată Colecţia Disney Classic completă şi alte 20 de titluri ale literaturii române şi universale.

De asemenea, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) va premia „simbolic” fapta lui Spînu şi a altor doi poliţişti care au salvat mai mulţi oameni aflaţi în dificultate din cauza condiţiilor meterologice.

„Va fi un premiu simbolic, chiar se vehiculează posibilitatea de avansare a unora dintre ei. Nu este hotărâtă data ceremoniei”, spun surse din cadrul MAI.

Oferte sindicale

Oferte telefonie

MEGA OFERTA SNPPC-COSMOTE

Avand in vedere ultimile negocieri intre SNPPC si COSMOTE, suntem acum in masura sa va propunem oferta cea mai buna de pe piata din acest moment: unica, diversificata, personalizata. 3 variante de abonament intre 3,25 si 10,4 euro cu servicii incluse si tarife exclusive. Va rugam sa comparati inainte sa cumparati! OFERTA ABONAMENT NOU SNPPC August 2010 OFERTA PRELUNGIRE CONTRACT SNPPC August 2010

detalii oferta

Detalii factura Cosmote

Informatii personale

Oferte bancare

Oferta GarantiBank

In parteneriat cu S.N.P.P.C., GarantiBank a creat un pachet preferential care aduce angajatilor M.A.I. beneficii privind contul curent, overdraft (descoperit de cont), cardul de debit, internet banking, precum si dobanzi reduse la credite si dobanzi mai mari la depozite.

detalii oferta

Oferta UNIQA Asigurari

UNIQA Asigurari propune membrilor SNPPC, precum si familiilor lor urmatoarele ...

detalii oferta
Noul protocol SNPPC Ardaf

Noul protocol de colaborare intre SNPPC si Ardaf, incheiat la data de ...

detalii oferta
Oferta Omniasig

Membrii de sindicat beneficiaza de reduceri la politele incheiate la OMNIASIG ...

detalii oferta

Oferte diverse

Oferta SNPPC Whirlpool Aprilie - 2010

Parteneriat special SNPPC - Whirlpool - Oferta SNPPC Whirlpool Septe ...

Parteneri SNPPC


Toate drepturile rezervate©2009

www.snppc.ro