Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual

Articol publicat in Nr. 2 iunie 2009

Titlu articol:
Oportunismul si blatismul submineaza sistemul imunitar al sindicatului

   Peste tot in jurul nostru intalnim OPORTUNISTI. Ei sunt prezenti in blocul in care locuim, in magazine, in piete, in parcuri, pe strazi, dar, cel mai adesea sunt prezenti la locul nostru de munca, loc unde ne petrecem mai bine de jumatate din viata. Ei sunt acele persoane care nu scapa nicio ocazie de a face ceva (indiferent ce anume) pentru a o duce mai bine, in detrimentul celorlalti.

   Oportunistul este, in esenta, un vizionar, o fiinta dotata cu simturi extrasenzoriale. El prevede, mai precis decat orice meteorolog, din ce directie „va bate vantul”, sesizeaza mai rapid decat oricare seismolog cel mai mic „cutremur” in sistem, depisteaza mai bine decat orice hidrolog cele mai bune locuri pentru „adapat”, stie mai bine decat orice agronom unde sa gaseasca „solul” cel mai fertil si este mai eficient decat cel mai modern utilaj cand „recolteaza” roadele muncii... altora, desigur.

   Pentru un oportunist moralitatea, simtul civic, solidaritatea, onestitatea sunt doar niste notiuni desuete, prafuite si total nefolositoare.

   Oportunistul este colegul ce apare din senin, tocmai cand te pregatesti sa servesti o gustare si care se asaza nonsalant langa tine si te ajuta, indatoritor, sa termini de servit masa, este colegul ce se iveste la locul de fumat exact cand desfaci pachetul de tigari si care constata stupefiat ( in timp ce tocmai te felicita pentru ce proaspat si plin de viata arati), ca nu-si gaseste pachetul de tigari, este colegul care iese primul in intampinarea sefului, transpirat si stergadu-si mainile cu o carpa murdara, plangadu-se ca se straduieste de unul singur sa rezolve sarcinile compartimentului sau (desi pana la sosirea sefului, singura preocupare era sa taie frunze la caini).

   Tot el e cel care apare „intamplator” cu cheile masinii personale in mana tocmai cand seful se plange ca i s-a defectat motorul autoturismului si nu are cu ce sa ajunga in weekend la tara. Este colegul care afla primul ce lucru isi doreste mai mult seful si care i-l ofera acestuia sub forma unui cadou cu trei luni inainte de aniversare (ca sa fie sigur ca nu i-o altul inainte).

   El este cel care gaseste in mod miraculos cel mai avantajos „service” din oras (eventual unde se fac reparatii aproape „gratis”!!!) tocmai cand sefului i s-a „sifonat” masina. El este acel coleg al nostru care injura si critica vehement seful dupa ce mai daunazi „confundase” masina acestuia cu masina sa, ii „murdarise” din greseala, portbagajul cu solzi de peste si ii facuse schimbul de ulei la motor, dar cum sa nu le confunzi cad faci treburi din astea pe intuneric???    Oportunistul este frate bun cu licheaua, fiul legitim al nesimtirii, var primar cu lingaul si nepot al carcotasului. Dar, stati putin! Va intrebati probabil ce legatura poate avea acest personaj cu organizatia sindicala... Ei bine, credeti sau nu, dar asemenea specimene sunt prezente in orice tip de organizatie, reusesc sa se disimuleze foarte usor in marea masa sindicalistilor. Vreti exemple!?

   Spuneti si voi cum am putea numi acea persoana care isi gaseste brusc vocatia de sindicalist, desi pana mai daunazi refuza sistematic sa se inscrie in organizatie, mai mult, nu scapa nici o ocazie sa denigreze sindicatul?!

   Ce credeti ca l-a determinat sa-si schimbe pozitia? S-a

iluminat cumva deodata...?

   Nicidecum... L-a lovit dragostea de sidicat dupa ce, in prealabil, a descusut o sumedenie de colegi despre ce contracte are S.N.P.P.C. cu diferite societati, daca procentele de reduceri sunt mai mari ca la C.N.P. sau PROLEX, care este ultima oferta a COSMOTE si care e suma maxima pe care o poate obtine de la fundatia „SFANTUL NICOLAE...”.(Cu totul „intamplator” are si un var medic). Nicio intrebare despre realizarile sindicatului, despre strategia lui, despre problemele lui.

   Cum am putea cataloga acel personaj care abia raspunde la salut, dar care, dupa ce a calcat pe bec, vine foarte ofensat la reprezentantul sindical sa se planga ca este prigonit si pedepsit pe nedrept de conducerea unitatii (afirmatie neadevarata de altfel) si ca sindicatul ar trebui sa sara in ajutorul lui, uitand in mod inexplicabil ca, de fapt, el nici nu este mebru in sindicat si nici nu a fost interesat de acest lucru pana sa o „incaseze”?

   Bineinteles ca a doua zi era cu o cerere de adeziune in mana... si ma intreb (retoric desigur) cum poti descrie un asemenea personaj care a incercat sa denigreze si sa reduca la tacere prin cele mai josnice mijloace un reprezentant al sindicatului, ca apoi sa se erijeze intr-un vajnic sindicalist care, chipurile, sustine lupta sindicala la nivel inalt, doar dupa ce a simtit ca barca lui a inceput sa ia apa, iar sindicatul, in care arunca cu piatra, este singurul sau colac de salvare. Cum am putea defini o persoana care e in stare sa uzeze de orice mijloace pentru a-si rezolva o problema arzatoare, dar dupa rezolvarea ei sa se dezica de orice implicare in acel caz (pentru a nu suporta cumva vreo consecinta), ba, mai mult, sa sustina ulterior ca nici macar nu se simte reprezentata de sindicat?    Ce denumire am putea gasi pentru personajul care, desi este mebru de sindicat de cativa ani, habar nu are despre continutul statutului S.N.P.P.C., al Contractului colectiv de munca sau al Acordului privind raporturile de serviciu, iar atunci cand catadicseste sa vina la cate o sedinta, se asaza numai in ultimul rand, ca sa comenteze tot timpul ironic, sa se amuze spunand bancuri, sa se joace pe telefonul mobil sau sa motaie in tihna, dar care sare cu gura cel mai tare pe reprezentantii sindicatului auzind ca e vorba despre obtinerea unor drepturi banesti, sau bate cu pumnul in masa, cerand rezolvarea imediata a problemei lui personale, amenintand cu demisia din sindicat si defaimarea organizatiei, daca doleantele lui nu sunt rezolvate in cel mai scurt timp? Cine poate fi acel personaj care striga pe la colturi si se bate cu pumnul in piept instigand la „revolutie”, cerand

imperativ organizarea unei sedinte in care sa fie demascati cei care fac abuzuri si incalca legea, dar care, imediat ce „miroase” vreo prima sau chiar o promovare, uita ca era cel mai viteaz din armata sindicala si tace malc pe parcursul dezbaterilor ca nu cumva sa supere „bossul” prezent la acea sedinta, iar apoi la o terasa ii toarna acestuia odata cu berea si pe colegii, pe care ii instigase mai devreme, aratandu-se teribil de indignat cum au putut sa faca asemenea afirmatii despre dansul?

   Din pacate, acestea nu sunt personaje fictive, iar orice asemanare cu personaje reale nu este... deloc intamplatoare.

Din fericire ele reprezinta o minoritate... dar sunt suficienti incat sa ne ingrijoreze.

   Am lasat special la urma un alt soi de specimen cu o mai mare reprezentare in masa sindicalistilor. Acest personaj este BLATISTUL, sau cel care merge mereu cu valul. Este un inotator desavarsit si nu risca niciodata sa se inece. Cunoaste mai toate stilurile de inot, dar cel mai adesea prefera sa faca „pluta”. El nu refuza niciodata sa semneze ceva (desi nu stie ce semneaza) daca au semnat si altii inainte. Cere, dar nu da explicatii. Nu are pareri personale, dar intreaba mereu pe cei din jur ce raspunsuri au dat, daca este fortat sa-si exprime opinia. Cere mereu ajutorul, dar daca i se cere aportul la vreo actiune, motiveaza ca e prea neinsemnat si ca oricum nu e facut pentru asa ceva. Nu vrea sa fie implicat in nici un protest unde se participa nominal, dar vrea sa obtina aceleasi drepturi ca aceia care lupta fatis si isi asuma riscurile.

   Daca tipa toata lumea, tipa si el dar, in..surdina, daca ceilalti reduc tonul, el amuteste. Cand cer toti acelasi lucru, cere si el dar prin...intermediari. indeamna la o atitudine ferma si intransigenta pe cei care vor sa-i reprezinte drepturile, dar se „leapada de ispita” indata ce i se cere sprijinul. Doreste sa fie o persoana libera si cu drepturi depline, dar nu vrea sa fie implicata personal in nimic care sa-i tulbure linistea. Vrea doar sa faca parte din „plancton” si sa se balaceasca fericit in supa organica care ii hraneste pe toti.

   Ce le putem reprosa, oameni buni, unor astfel de personaje?!

   Ele se simt atat de bine in piele lor, li se pare atat de fireasca atitudinea lor, incat nu-si mai dau seama nici ele ce si cum sunt... OPORTUNISTI.... BLATISTI...etc.

   Aceste specimene au totusi un lucru comun: vor sa se bucure de statutul de membru de sindicat si de drepturile ce deriva din acest statut, dar ma intreb si va intreb si pe dvs. Ar trebui oare sa-i lasam sa se infrupte din roadele muncii si luptei noastre sindicale???

Petrus GORGOVAN

Oferte sindicale

Oferte telefonie

Oferte bancare

Oferte diverse