Articol publicat in Nr. 2 iunie 2009
Titlu articol:
Organizatia S.N.P.P.C. din cadrul I.J.P.F. Galati traieste frumos si se dezvolta

ZIUA EUROPEI ANIVERSATA DE POLITISTII DE FRONTIERA
In ultima perioada membrii Biroului Teritorial din cadrul I.J.P.F. Galati au organizat si desfasurat doua activitati culturalsportive menite in primul rând sa creeze cadrul propice pentru recreere a membrilor de sindicat si a familiilor acestora, precum si pentru popularizarea actiunilor sindicale in vederea atragerii de noi membri.
In luna mai Biroul Teritorial al S.N.P.P.C. din cadrul I.J.P.F. Galati a organizat o activitate prilejuita de sarbatorirea Zilei Europei.
Desi aparent evenimentul nu are nici o legatura cu activitatea sindicala,membrii conducerii Biroului Teritorial au vazut in acesta un mod de a atrage mai multi membri in organizatie, cât si un bun prilej de a creea o imagine pozitiva Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual, fiind ferm convinsi, pe de alta parte ca, organizatiile teritoriale ale C.N.P.-ului si Prolex-ului nu vor participa, incercând sa faca o imagine negativa acestei activitati.
La activitati au participat membri ai S.N.P.P.C., si nu numai, atât in calitate de artisti si concurenti, cât si ca spectatori.
In prima parte s-au desfasurat, in curtea I.J.P.F. Galati, intreceri si jocuri cu caracter sportiv, pe categorii de sex, cum ar fi: cros, scandemberg, trasul funiei, alergatul cu oul in lingura s.a.. Ambitia si efortul depus pentru a deveni câstigator s-au impletit perfect cu distractia si buna dispozitie.
In partea a doua a activitatilor cei prezenti au asistat la un spectacol desfasurat pe scena teatrului Muzical din Galati, spectacol care a cuprins scenete de teatru, un recital de poezie, muzica populara si usoara, dansuri populare românesti si ale altor nationalitati.
Cu acest prilej, colegii nostri au dovedit reale calitati artistice, aplaudate la scena deschisa, care au convins ca se poate forma, in perioada urmatoare, un grup artistic al organizatiei.
Atat in urma spectacolului cat si in urma intrecerilor sportive, pentru recompensarea membrilor de sindicat, participanti la eveniment, activitatea a fost urmata de premierea celor care sau evidentiat ca foarte buni artisti sau care au câstigat probele sportive la care au concurat.
Dintre cei merituosi put fi mentionati: Comsa Anisoara, Rusu Alina, Danilov Anatoli, stefan Florin si Lazar Vasile la skandemberg; Gugiu Carmen la cros; Laptes Daniel la catarat pe frânghie si altii. Premierea a constat in organizarea unei excursii de trei zile/doua nopti in Bulgaria, la un hotel de patru stele.
Faptul ca in excursie nu au putut merge decât o parte a membrilor de sindicat nu s-a dorit a fi considerata o discriminare sau crearea unor motive de discordie intre membrii de sindicat.
Toti trebuie sa inteleaga ca sindicatul este ca o famile ai carei mebri trebuie sa imparta atât binele cât si raul, iar cei care nu au fost printre câstigatori atunci, pot fi cistigatori la activitatile viitoare.
Activitatea de premiere a fost sprijinita de Asociatia Sportiva „Frontiera” -Galati si de I.P.A. - Regiunea a-II-a Galati.
Atât membrii de sindicat participanti, politisti si personal contractual deopotriva, cât si cei care inca nu au devenit membri, au salutat initiativa S.N.P.P.C. si au inteles care este rolul si implicarea celorlalte organizatii.
Nu se doreste a fi o „lauda de sine”, dar toti participantii la veniment au recunoscut ca asa ceva nu s-a mai organizat pâna acum o manifestare de o asemenea anvergura, cu asemenea ,,priza” la public si puternic impact pozitiv, tinând cont de faptul ca toti participantii s-au distrat pe cinste. Au fost unii colegi care au afirmat ca daca nu erau membrii Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. ei nu ar fi avut ocazia sa faca o asemenea excursie niciodata sau altii care, au afirmat ca pana la 32 de ani nu vazusera marea.
In excursie au plecat 53 de poltitisti din cadrul I.J.P.F. Galati si structurile subordonate, din care 37 membri S.N.P.P.C. si sau cheltuit, din fondurile Biroului Teritorial al S.N.P.P.C., 2500 lei, restul de bani fiind alocati de Asociatia Sportiva Frontiera – Galati si de catre I.P.A. Regiunea II Galati pâna la suma totala de 8910 lei.
La activitate, asa cum am aratat mai sus, au refuzat sa participe reprezentantii C.N.P. si ai Pro Lex, care au manifestat aceeasi reticenta si in legatura cu participarea la activitatile prilejuite de sarbatorirea zilei de 1 Iunie ,,Ziua Internationala a copilului”.
1 IUNIE - ZIUA COPIILOR, PREGATITI SA APERE FRONTIERELE
La data de 1 iunie 2009, Biroul Teritorial al S.N.P.P.C. din I.JP.F. Galati a organizat, pentru copiii membrilor de sindicat, precum si ai celorlalti angajati ai Inspectoratului, care au dorit sa participe, urmatoarele activitati:
- activitati cultural sportive (spectacol Karaoke, recitari de poezie, desene pe asfalt, etc.);
- oferirea de dulciuri si racoritoare in regim "bufet suedez";
- vizitarea tehnicii de mobilitate a politiei de frontiera si plimbari cu ATV-ul;
- oferirea de carti de colorat cu tematica specifica muncii parintilor;
- vizita la herghelia de cai din localitatea Tulucesti, judetul Galati cu participarea la o mica demonstratie de echitatie organizata acolo.
Copiii au fost incântati de ceea ce le-a oferit conducerea Biroului Teritorial , iar parintii lor au fost fericiti ca le-au prilejuit copiilor câteva clipe de bucurie, clipe pe care probabil nu le vor uita prea curând.
Nu se pot finaliza aceste rânduri fara a evidentia aportul si abnegatia depusa de doamna Sandu Raluca, vicepresedinta Biroului Teritorial, care, a fost, practic, sufletul organizarii si desfasurarii acestor activitati.
Activitatile desfasurate si impactul pozitiv pe care acestea l-au avut asupra participantilor au inspirat foarte mult curaj pentru actiunile viitoare si toate acestea pot constitui exemple si pentru alte organizatii.
Pagina realizata de presedintele
Biroului Teritorial Stan EUGEN
Oferte sindicale
Oferte telefonie
MEGA OFERTA SNPPC-COSMOTEAvand in vedere ultimile negocieri intre SNPPC si COSMOTE, suntem acum in masura sa va propunem oferta cea mai buna de pe piata din acest moment: unica, diversificata, personalizata. 3 variante de abonament intre 3,25 si 10,4 euro cu servicii incluse si tarife exclusive. Va rugam sa comparati inainte sa cumparati! OFERTA ABONAMENT NOU SNPPC August 2010 OFERTA PRELUNGIRE CONTRACT SNPPC August 2010
Detalii factura Cosmote
Oferte bancare
Oferta GarantiBankIn parteneriat cu S.N.P.P.C., GarantiBank a creat un pachet preferential care aduce angajatilor M.A.I. beneficii privind contul curent, overdraft (descoperit de cont), cardul de debit, internet banking, precum si dobanzi reduse la credite si dobanzi mai mari la depozite.
- Oferta pensiune Delta Dunarii
- Oferta HOTEL ALBERT - Neptun
- OFERTA Hotel Incom - Vatra Dornei
- Oferta Viena
- Oferta Praga
Oferta UNIQA Asigurari UNIQA Asigurari propune membrilor SNPPC, precum si familiilor lor urmatoarele ...
detalii oferta
Noul protocol SNPPC ArdafNoul protocol de colaborare intre SNPPC si Ardaf, incheiat la data de ...
detalii oferta
Oferta OmniasigMembrii de sindicat beneficiaza de reduceri la politele incheiate la OMNIASIG ...
detalii ofertaOferte diverse
Oferta SNPPC Whirlpool Aprilie - 2010Parteneriat special SNPPC - Whirlpool - Oferta SNPPC Whirlpool Septe ...
Aparitii in presa
Sursa: Hunenoara
Sursa: Ziarul de Prahova
Avertisment inaintea anuntatului protest din septembrie: Atentie, politistii au arme in dotare !
Sursa: Monitorul de Neamt
Sursa: Informatia de Severin
Sursa: Monitorul de Vrancea








