Ieri, 31 iulie, după videoconferința cu reprezentanții structurilor centrale și teritoriale din MAI, o delegație FSNPPC s-a întâlnit cu ministrul interimar al Afacerilor Interne, vicepremierul Mihai Fifor, pentru probleme care privesc drepturile/interesele personalului, dar și unele aspecte de natură profesională.
În temeiul prerogativelor conferite de Legea dialogului social și de alte reglementări din sfera activității sindicale, președintele Dumitru Coarnă și trezorierul general Claudiu Staicu au prezentat, la modul concret:
- implicațiile deficitului major de personal (peste 20.000 de oameni), atât asupra capacității operaționale de îndeplinire a misiunilor și sarcinilor, cât și asupra polițiștilor, suprasolicitați fizic și psihic. În acest context, am susținut varianta organizării unor concursuri pentru trecerea agenților în corpul ofițerilor de poliție (TCO), ceea ce ar conduce la diminuarea parțială a deficitului de peste 2.000 de ofițeri, urmând ca din promoții și din alte surse prevăzute de lege să fie diminuat și deficitul de agenți de poliție. Activitatea poate fi demarată în acest an, urmând a fi finalizată în cursul anului 2020, cu alocarea bugetară necesară;
- consecințele rectificării bugetare prevăzute de Guvern pentru august a.c., care are în vedere diminuarea unor cheltuieli la Titlurile I, II și XIII, cu implicații asupra personalului, pregătirii profesionale și a investițiilor necesare pentru asigurarea logistică a misiunilor, dar și asupra standardelor minimale de securitate/sănătate în muncă, prevăzute de Legea nr. 319/2006;
- necesitatea acordării unor drepturi restante (cum ar fi, de exemplu: majorările salariale pentru ,,specialist de clasă” și norma de hrană - similar M.Ap.N., care se cuvin tuturor angajaților), scoaterea vechimii din salariul de bază pentru PC și, în general, salarizarea precară a polițiștilor/personalului contractual în raport cu alte categorii bugetare sau cu unii angajați ai primăriilor, cu atribuții mult mai reduse pe zona de ordine publică locală;
- necesitatea achiziției de mijloace de intervenție/mobilitate moderne, de apărare/protecție a polițistului și de imobilizare a agresorului etc.
Biroul Executiv Central