Comunicate

03.11.2021 - A fost extinsă aria de aplicare, în MAI, a Legii nr. 168/2020 (privind veteranii din teatrele de operații)

03.11.2021 - A fost extinsă aria de aplicare, în MAI,  a Legii nr. 168/2020 (privind veteranii din teatrele de operații)

03.11.2021                   

 

COMUNICAT

Modificare normativă: a fost extinsă aria de aplicare, în MAI,

a Legii nr. 168/2020 (privind veteranii din teatrele de operații)

 

            Normele de aplicare a ,,Legii 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat” au fost modificate prin OMAI nr. 161/2021, care a fost publicat, ieri, în Monitorul Oficial (vezi atașamentul pdf).

            În noul OMAI au fost incluse și "alte misiuni specifice cu potenţial ridicat de risc", așa cum sunt definite în Legea nr. 168: Misiunea ONU din Bosnia şi Herţegovina (UNMIBH), 1995*); 10. Misiunea multinaţională de consiliere pe probleme de poliţie din Albania (MAPE), 1997*); 11. Misiunea OSCE din Kosovo, 1999*); 12. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT), 1999*); 13. MINUSTAH - 2004*)- Misiunea Naţiunilor Unite pentru stabilizare din Haiti; 14. Misiunea Uniunii Europene de asistenţă la frontieră în Rafah (EUBAM Rafah), 2005*); 15. Misiunea Uniunii Europene de poliţie în Kinshasa (RDC), 2005*) și Misiunea Uniunii Europene privind statul de drept în Kosovo (EULEX).

                       Notă: * reprezintă anul de debut al misiunii.                      

           

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: