După vizita de la sfârșitul lunii ianuarie, în Maramureș, în aceste zile, o delegație a Biroului Executiv Central al SNPPC se află în Jud. Călărași, pentru întâlniri cu polițiști și personal contractual de la IPJ, dar și de la structurile municipale, orășenești și rurale.
În acest mod, continuăm să luăm pulsul activităților specifice direct de la fața locului, fiind interesați de respectarea drepturilor profesionale și economico-sociale ale întregului personal.
Preocupările noastre principale vizează, între altele: organizarea programului de lucru, orele suplimentare efectuate și recuperarea sau plata acestora, în termen legal; greutățile întâmpinate în îndeplinirea misiunilor și sarcinilor curente, dar și soluțiile de remediere a acestora; neajunsurile de ordin financiar și logistic, care pot avea implicații asupra eficienței misiunilor, dar și asupra sănătății și securității în muncă; starea fizică a sediilor de lucru, proprii sau primite în folosință de la administrațiile locale, în special a celor vitregite din mediul rural; dotarea cu echipamente de intervenție și protecție a personalului, în special pe timpul misiunilor operative; condițiile asigurate de unitate pentru desfășurarea pregătirii profesionale; relațiile de muncă dintre angajați și managementul unității/subunității etc.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL SNPPC
Informații de background:
În mod legitim, ca întotdeauna, vom răspunde și la întrebarea firească a multora dintre colegii noștri: ,,CE FACE SINDICATUL PENTRU MINE?”
SNPPC - POLIȚĂ DE ASIGURARE PROFESIONALĂ ȘI JURIDICĂ
– având calitate procesuală și reprezentativitate juridică în raporturile cu MAI, apărăm TOATE drepturile financiare și profesionale ale polițiștilor și personalului contractual, derivate din relația cu angajatorul/ordonatorul de credite; (inclusiv ale pensionarilor MAI, care au calitatea de membru SNPPC);
– prin avocații noștri și consilierii juridici ai SNPPC, asigurăm, GRATUIT, consiliere, asistenţă juridică şi reprezentare în relațiile litigioase cu unitatea angajatoare/Casa Sectorială de Pensii a MAI sau, după caz, cu instanțele de judecată, privind litigiile de muncă sau alte situaţii deosebite, cum ar fi: drepturi financiare, recalculări sporuri, salarii sau pensii, cercetări disciplinare, administrative, penale, civile etc.;
– prin Acordurile privind raporturile colective de serviciu, încheiate cu MAI, IGPR şi IGPF, ne preocupăm pentru asigurarea şi respectarea standardelor de sănătate/securitate în muncă, a fondurilor financiar-materiale, a condiţiilor şi a programului zilnic de lucru, a pregătirii profesionale etc.;
– prin Fundaţia SNPPC, membrii/familiile beneficiază de ajutor financiar, în diferite situaţii, cum ar fi: îmbolnăvire, vătămare în timpul serviciului, calamităţi/dezastre, deces, naştere copil;
– în calitate de membru activ, beneficiezi de contracte de parteneriat foarte avantajoase (disponibile pe site-ul: www.snppc.ro, pe contul nostru de facebook și pe paginile de intranet ale IGPR și IGPF rezervate SNPPC, dar și de alte avantaje.