Așa cum am informat săptămâna trecută, astăzi, între orele 09,00-12,00, la sediul MApN, a avut loc dezbaterea publică, solicitată de FSNPPC, urmare inițiativei legislative a acestei instituții (titularul materiei) de modificare a HG nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională.
Prezentă la ședință, conducerea FSNPPC a solicitat:
- includerea expresă a personalului contractual între beneficiarii acestui drept, respectiv decontarea transportului (zilnic, bilunar sau lunar, după caz); am solicitat acest lucru deoarece există încă ordonatori de credite/unități angajatoare care nu acrodă acest drept PC, specificând că actualele prevederi lasă loc de interpretare și nu fac referiri fără echivoc la personalul contractual;
- neincluderea în proiectul de modificare a HG nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport a unor noi condiții, care să aducă atingere actualelor drepturi deja câștigate de personalului din instituțiile de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dat fiind faptul că Guvernul are încă restanțe salariale față de toată familia noastră ocupațională (sporurile și indemnizațiile nu sunt calculate la actualele valori ale salariului de funcție/soldei/salariului de bază, după caz);
- activarea Comisiei de dialog social existente, doar scriptic, la nivelul MApN, care, în practică, nu a funcționat în ultimii ani, pentru a transparentiza inițiativele legislative care privesc drepturile personalului din SAOPSN. Precizăm că FSNPPC, prin CNS Cartel ALFA, face parte din această Comisie, care are obligația să dezbată TOATE inițiativele legislative ale MApN, cu impact asupra drepturilor financiare și profesionale.
Cu ocazia ședinței, am transmis reprezentanților MApN toate propunerile primite în aceste zile, direct sau prin e-mail, de la membrii SNPPC, dar și de la alți angajați din SAOPSN.
Vă vom ține la curent cu evoluția proiectului de modificare a HG privind drepturile noastre de transport.
Biroul Executiv FSNPPC