Dacă un dosar penal se prescrie, în timp ce se află în lucru, la un polițist, este dezastru: procurorii fierb, se pune problema retragerii avizului de poliție judiciară, inclusiv sancționarea pecuniară și cercetarea disciplinară a polițistului în cauză.
În altă ordine de idei: conform Statutului Polițistului, în caz de ultraj, statul este obligat să asigure protecție juridică. Dar, culmea: în Ordinul ministrului afacerilor interne (OMAI) nr. 9/2009, această protecție juridică este sublimă, dar lipsește aproape cu desăvârșire, inclusiv fondurile financiare sunt insuficiente sau chiar zero, în unele unități! Urmare interpelării SNPPC, din primăvara acestui an, am primit un răspuns de la MAI, în toamă, din care nu a rezultat ce sume alocă instituția pentru asistența juridică a polițiștilor; referitor la propunerea noastră, de modificare a OMAI nr. 9, am fost asigurați că ,,acest aspect va rămâne în atenție, urmând a fi identificate soluții optime de reglementare a chestiunilor în discuție, în cadrul dialogului cu organizațiile sindicale (...)”. Sperăm că nu vom mai aștepta ani buni ca MAI să se aplece cu atenție asupra ,,chestiunii în discuție”!
În cazul unui ultraj, persoana fizică aflată în ,,interiorul uniformei” este cea care suferă vătămarea corporală sau amenințarea cu acte de violență. Dar uniforma și calitatea de organ al Poliției Române - reprezentant oficial al legii - sunt cele supuse agresiunii, de fapt, prin infracțiunea de ultraj. Din păcate, instanța, în cazul de față, este cea care a constatat prescrierea a două fapte de ultraj, instrumentate cu lentoare de către unitatea de Parchet competentă.
Consiliul Superor al Magistraturii (CSM), prin Inspecția Judiciară, ar trebui să intre pe fir, să verifice și să ia măsuri împotriva celor care au pus umărul, cu sau fără voință, la împlinirea termenului de prescriere, indiferent cine sunt aceștia și ce calitate au: procuror sau judecător, pentru că în joc nu este numai persoana fizica amenințată, ci autoritatea statului care, pe fondul unor astfel de slăbiciuni, scade precum cotele apelor Dunării, vara, pe timp de secetă. Mulți își doresc, pe bună dreptate, autoritate, eficiență, promtitudine, solicitudine, curaj din partea polițiștilor, în aplicarea fermă a legii. Cu astfel de situații juridice (prescrierea ultrajului), în care infractorului nu i se întâmplă nimic, nu mergem în direcția bună, sănătoasă, a unei societăți care pedepsește exemplar ultrajul, ci pe calea disoluției autorității statului, pentru că, de fapt, infractorul, prin așteptarea și împlinirea termenului de prescriere, este încurajat să repete astfel de fapte reprobabile, iar alții vor proceda la fel, știind că există șanse de eludare a pedepsei.
SNPPC a atras atenția, mereu, că DACĂ STRADA NU VA FI OCUPATĂ DE POLIȚIE, EA VA FI OCUPATĂ DE INFRACTORI! Această prescriere este o rușine și se înscrie perfect în ecuația nefericită, a ocupării străzii de către indivizi fără conștiință civică.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL SNPPC
