În continuarea punctelor de vedere exprimate de către FSNPPC, zilele trecute, pe marginea ,,proiectului OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în 2019”, care a stârnit numeroase controverse şi dezbateri – deşi documentul nu a fost asumat, oficial, de către Guvern –, precizăm că, pentru eventualitatea în care Executivul ar intenţiona modificarea reglementărilor privind salarizarea şi sistemul de pensii, organizaţia noastră a transmis Ministerelor Muncii şi Finanţelor câteva amendamente:
Reamintim că, în Legea nr. 153/2017, este prevăzută, din ianuarie 2019, o majorare a salariilor de funcţie/de bază cu ¼ din diferenţa prevăzută în grilele de salarizare între 01.01.2019 şi 2022 (pe net, circa 12,5%, în medie), majorare care oricum nu ne mulţumeşte şi menţine o discriminare între noi şi alte familii ocupaţionale, fapt pentru care continuăm acţiunile pentru salarizare în instanţele de judecată.
In funcţie de poziţia concretă a Guvernului faţă de acest proiect fantomatic de OUG, dar şi de decizia în ceea ce priveşte salarizarea şi regimul pensiilor, vom stabili, după caz, calendarul acţiunilor sindicale, la nivel naţional, alături de partenerii noştri din ţară şi din Uniunea Europeană, calendar care ar putea avea în vedere organizarea unor forme legale de protest chiar în timpul unor evenimente importante din agenda aferentă preluării preşedinţiei UE de către România.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL