Comunicate

11.08.2021- SNPPC continuă acțiunile în instanțe, privind sporul aferent titlului de specialist de clasă (retroactiv, pentru ultimii 3 ani)

11.08.2021- SNPPC continuă acțiunile în instanțe, privind sporul aferent titlului de specialist de clasă (retroactiv, pentru ultimii 3 ani)

Membrii SNPPC - polițiști, personal contractual sau rezerviști, ne pot contacta pentru acțiuni în instanță, privind sporul aferent titlului de specialist de clasă (retroactiv, pentru ultimii 3 ani)

     

Continuăm seria acțiunilor în instanțe, pentru acordarea retroactivă, pe ultimii trei ani (după data de 01.07.2017, când a intrat în vigoare Legea-cadru a salarizării nr. 153) - exceptând situațiile în care dreptul nu s-a prescris, a sporului aferent titlului de specialist de clasă, atât pentru polițițiști – inclusiv pentru cei pensionați, cât și pentru personalul contractual.

Deși MAI acordă acest spor doar din data de 30 decembrie 2020, prevederile în vigoare - art. 28 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost puse în aplicare, anterior, de către alte instituții ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (avem confirmări scrise din partea acestora, încă de anul trecut, pe care le-am adus la cunoștința fostului și actualului ministru al Afacerilor Interne, în mai, respectiv în decembrie, pentru a impulsiona emiterea Normelor de aplicare a legii și în MAI). Titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional prevede o majorare a salariului de funcție/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1, funcție de vechime, și implicit recalcularea pensiei, în cazul celor trecuți în rezervă.

FOARTE IMPORTANT: anterior introducerii în justiție a acțiunilor, formulăm PROCEDURI PREALABILE, adresate angajatorului (conform legii, revendicarea drepturilor salariale se poate face doar pentru trei ani anteriori introducerii Procedurii prealabile).

Referitor la procedura pentru introducerea acțiunilor/procedurilor prealabile, vor fi necesare următoarele documente:

A - în cazul polițiștilor în activitate/personalului contractualÎMPUTERNICIRE individuală pentru SNPPC (în original, semnată olograf), în sensul reprezentării în instanță (legea nu admite Împuterniciri colective sau semnate de către reprezentantul sindical); FLUTURAȘI DE SALARIU din ultimii 3 ani (în copie, 1-2 pentru fiecare an sau câți mai există, preferabil din luna semnării Împuternicirii sau luna anterioară); COPIE C.I.;

- în cazul pensionarilorÎMPUTERNICIRE individuală pentru SNPPC (în original, semnată olograf), în sensul reprezentării în instanță (nici în acest caz, legea nu admite Împuterniciri colective sau semnate de către reprezentantul sindical); FLUTURAȘI DE SALARIU din ultimii 3 ani (în copie, 1-2 pentru fiecare an sau câți mai există)ULTIMUL CUPON DE PENSIE (în copie); COPIE CI.

PRECIZARE:

- Modelul de ÎMPUTERNICIRE - pentru polițiști și personalul contractual, respectiv modelul de PROCEDURĂ PREALABILĂ - pentru pensionari, vor fi puse la dispoziție de către SNPPC, prin liderii teritoriali sau, în cazuri de excepție, prin Departamentul Juridic al SNPPC. Datele de contact ale liderilor teritoriali SNPPC sunt disponibile pe site-ul nostru, pagina Organizații.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL – SNPPC

Parteneri SNPPC: