Astăzi, 12 martie, ora 12,00, a avut loc adunarea generală pentru alegeri la IPJ Prahova, unde funcționează o redutabilă organizație teritorială SNPPC, cu rezultate deosebite în apărarea drepturilor și promovarea intereselor polițiștilor și personalului contractual.
În urma votului exprimat de către participanți, Biroul Executiv Central al SNPPC a luat act de opţiunile colegilor, urmând să propună instanţei judecătorești competente validarea următorilor: preşedinte Nicolae Cîrlan-; vicepreședinți - Militaru Bogdan Costin și Burlacu Petre; secretar - Drăghici Elena Daniela.
Cu acest prilej, membrii SNPPC au fost asiguraţi că beneficiază permanent de asistenţă, reprezentare juridică şi consiliere pe diferite probleme de interes aflate în competenţa noastră de soluţionare (penale, civile, disciplinare și administrative), dintre care acțiunile colective în instanțele de contencios adminstrativ-fiscal, pentru salarizare la nivelul maxim al funcției publice, și alte drepturi de natură salarială, sunte cele mai numeroase, având deja peste 25.000 de membrii SNPPC care ne-au împuternicit, prin mandat scris, să le reprezentăm interesele.
Din partea Biroului Executiv Central al SNPPC participă secretarul general Neculai Isache, trezorierul general Claudiu Staicu și vicepreședintele Mihai Zlat.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL