Nota SNPPC: Poiectul - https://www.snppc.ro/uploads/diverse-adm/proiect-lege-stare-alerta.pdf - a trecut, ieri, cu unele modificări, de Senat, urmând a fi dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.
Scrisoare deschisă
Către: Parlamentul României
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobat de Guvern și trimis Parlamentului spre adoptare, este un act normativ plin de ambiguități și contradicții și care cuprinde prevederi care permit și încurajează abuzurile și restrâng nejustificat drepturi și libertăți.
Actul normativ se dorește de fapt un cec în alb acordat statului și conducătorilor de instituții pentru a lua măsuri arbitrare, restrângeri de libertăți lipsite de proporție și fără o justificare temeinică pentru interesul public.
Deși se referă la starea de alertă, care se presupune că necesită măsuri și restricții mai puțin severe decât starea de urgență, măsurile propuse sunt mai dure și afectează mai grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Proiectul de lege instituie înclusiv derogarea de la prevederile legislației muncii, ceea ce starea de urgență nu a prevăzut. Derogarea de la prevederile legislației muncii dă liber la abuzuri din partea autorităților publice și angajatorilor privați și pune salariații la dispoziția vătafilor locali și a patronilor, într-o nouă formă de sclavagism.
Enumerăm câteva dintre motivele pentru care proiectul de act normativ trebuie adoptat doar după modificări substanțiale și eliminarea prevederilor neconstituționale și abuzive:
Stimați parlamentari,
Vă solicităm să vă exercitați rolul constituțional de legiuitor și să opriți tentativa Guvernului și a autorităților statului de a trece la un regim autoritar și arbitrar, dominat de haos și abuz, prin anularea și/sau relativizarea drepturilor cetățenilor.
Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a sprijinit și sprijină în continuare autoritățile statului în lupta împotriva pandemiei COVID 19. Însă, astfel de reglementări nu fac parte din acțiunile firești, legale și coerente de luptă, instituind în schimb haosul și abuzul în relația cu cetățenii. Dacă vom aplica norme haotice, ulterior vom constata că n-au fost constituționale, nu vor produce efecte sau efectele vor fi anulate. În logica pe care este construit acest proiect de lege, „Poate” va fi bine! Sau „poate” nu!
Dacă, într-adevăr, ne dorim să ieșim cu toții cu bine din această criză sanitară și economică, trebuie să considerăm lucrătorii și cetățenii parteneri, atât ai angajatorilor, cât și ai autorităților statului, cooptați în procesul decizional la fiecare nivel, nu niște “supuși”, cărora li se dictează sub imperiul forței, neprevăzutului și fricii de sancțiuni.
Legiferarea unei astfel de abordări va duce inevitabil la creșterea stării de nemulțumire și tensiune în rândul populației, cu consecința unor revolte sociale.
În concluzie, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” vă solicită să legiferați în interesul cetățenilor, cu care vă veți întâlni în curând în următoarele runde de alegeri, ei fiind cei care vor cântări în ultimă înstanță dacă legile adoptate în forul legislativ al țării rezolvă problemele cu care se confruntă societății sau, dimpotrivă, le adâncesc.
CNS Cartel ALFA