,,OUG nr. 99/2000 privind protecţia persoanelor încadrate în muncă, pe timpul temperaturilor extreme” prevede unele obligații (simultane sau alternative, funcție de specificul locului de muncă) pentru toți angajatorii din România:
- reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, aerisite.
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie, dacă e cazul;
- asigurarea de duşuri, după caz.
Posibile efecte nocive ale caniculei asupra organismului:
- deshidratarea, epuizarea, crampele, şocul hipertermic, infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, ischemic sau hemoragic. În şocul hipertermic, organismul nu mai este capabil să-şi regleze temperatura, motiv pentru care pot să apară: temperatura peste 40°C, piele foarte caldă, roşie şi uscata, dureri de cap, dezorientare, leşin, convulsii. În acest caz, este necesară intervenţia medicală de urgenţă!
- insolaţia, care apare din cauza expunerii directe şi prelungite la soare, pacienţii acuzând dureri de cap, somnolenţă, greaţă, leşin, arsuri de piele. Primele simptome pe care le întâlnim în astfel de cazuri sunt slabiciunea, hipotensiunea, tahicardia, vărsăturile, transpiraţiile abundente.
- accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sângerare în interiorul creierului (numita hemoragie intracerebrală) sau în spaţiul din jurul creierului. Sângerarea în interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un timp îndelungat a tensiunii arteriale.
Câteva măsuri de prim-ajutor:
- se întinde persoana afectată, de preferat în loc răcoros şi umbrit, bine ventilat;
- în caz de leşin, se ridică picioarele pacientului la un unghi de 30 grade;
- se încearcă hidratarea, în cazul în care nu varsă şi e conştient;
- se aplică comprese cu apă rece;
- se apelează la serviciul medical de urgenţă în cazul în care starea pacientului este staţionară sau se agravează.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL SNPPC