Comunicate

13.12.2018 - Măsuri legislative pentru întărirea autorităţii poliţistului

13.12.2018 - Măsuri legislative pentru întărirea autorităţii poliţistului

Parlamentul a votat, ieri, ,,Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii publice”, prin care se adoptă măsuri mai aspre de sancţionare a unor fapte de natură penală şi contravenţională, se instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt detaliate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, garantându-se respectarea drepturilor cetăţeanului.  

Printre măsurile normative adoptate se află dreptul poliţistului de a solicita persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. De asemenea, poliţistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentantului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol; a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană decedată; a prinde autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante, prin violenţă, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, dacă există indicii că acesta / aceasta se află în acel spaţiu, sau autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu.

Prin proiectul de lege se introduce prezumţia săvârşirii unei acţiuni violente împotriva poliţistului, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul "Poliţia, stai! - Nu te apropia!" continuă să se apropie de poliţist. Acţiunea persoanei va da dreptul poliţistului de a interveni, utilizând forţa, proporţional şi strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul şi pentru a lua măsurile  legale necesare.

Reamintim că SNPPC a solicitat, constant, măsuri pentru întărirea autorităţii şi protecţia juridică a poliţistului – click aici  https://www.snppc.ro/comunicat-2-din-21-09-2017-fsnppc-a-depus-propuneri-de-modificare-a-statutului-poli-istului-la-sediul-mai-bd320

 Forma legii adoptate:  http://www.cdep.ro/proiecte/2018/400/00/5/se534.pdf


BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: