Astăzi, începând cu ora 13,00, are loc o ședință de dialog social, în cadrul căreia conducerea organizației noastre și subsecretarul de stat Mihai Valeriu, alături de responsabili ai direcțiilor de resort din MAI, vor lua în discuție unele drepturi financiar-materiale ale polițiștilor și personalului contractual. Întâlnirea survine solicitării scrise adresate ministrului Afacerilor Interne de către președintele FSNPPC, în data de 10 mai a.c. (vezi comunicatul postat pe site).
Principalele noastre revendicări vizează:
- punerea în executare, fără întârzieri nejustificate, de către ordonatorii de credite din MAI, a celor 17 Hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Tribunalul București, respectiv de Curtea de Apel București, dar și la nivelul altor instanțe judecătorești din țară, în dosare colective, care cuprind cateva mii de membrii de sindicat, cărora SNPPC le-a reprezentat interesele cu privire la salarizarea la nivelul maxim al funcțiile publice similare aflate în plată și la alte drepturi de natură financiară;
- actualizarea cuantumului normei de hrană cuvenite polițiștilor și personalului contractual (și plata retroactivă, de la 1 ianuarie 2019), similar celorlalte structuri din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (menționăm că este a patra solicitare scrisă pe care am facut-o în acest sens); actualizarea cuantumului normei de echipare, în raport cu evoluția prețurilor și rata inflației din ultimii ani;
- majorarea cuantumului diurnei, de la 20 lei/zi (cât prevede H.G. nr. 714 /2018), la 100 lei/zi, în raport cu prețurile practicate pe piață, dar și alte probleme de interes.
Biroul Executiv Central