Cu ocazia unei deplasari la Târgu-Mureş, pentru reprezentarea, la Curtea de Apel teritorială, a intereselor juridice ale familiei unui membru SNPPC decedat în timpul serviciului, preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a avut întâlniri, în perioada 16-18 mai a.c., cu membrii noştri de sindicat din IPJ Mureş, IPJ Alba şi de la Poliţia Oraşului Cugir.
Discuţiile au vizat unele aspecte din domeniul profesional şi sindical, cu caracter de noutate, reglementările referitoare la salarizare şi demersurile SNPPC în acest sens, implicaţiile logisticii uzate fizic şi moral asupra capacităţii operaţionale a structurilor poliţieneşti, dar şi asupra sănătăţii/securităţii în muncă, intervenţia la evenimente din timpul liber (în condiţiile neplăţii permanenţei de la domiciliu şi a menţinerii unui deficit de personal, care incumbă suprasolicitarea oamenilor), modalităţile de asistenţa juridică pe care SNPPC le asigură membrilor săi, problematica pensiilor militare de stat şi altele.
Având în vedere problemele şi neajunsurile care trenează - dat fiind faptul că factorii responsabili nu au soluţionat unele dintre revendicările noastre, s-a concluzionat că este necesară continuarea demersurilor sindicale în raporturile cu Guvernul, cu Parlamentul, cu MAI, cu inspectoratele generale / unităţile angajatoare, pentru monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile profesionale, economice şi sociale ale poliţiştilor şi personalului contractual.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL