Comunicate

19 aprilie 2019 - zi pentru alegerea conducerii Biroului Teritorial SNPPC și la STPF Iași

19 aprilie 2019 - zi pentru alegerea conducerii Biroului Teritorial SNPPC și la STPF  Iași

Biroul teritorial SNPPC, constituit la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, a organizat, astăzi, 19 aprilie, adunare generală pentru alegerea conducerii executive.

În urma votului exprimat de către cei prezenți, al căror număr a întrunit cvorumul prevăzut de Statutul nostru juridic, Biroul Executiv Central al SNPPC a luat act de opţiunile participanților, urmând să propună instanţei judecătorești competente validarea următorilor: preşedinte – Pustianu Daniel Cosmin; vicepreședinți – Talpă Mihai și Neamțu Lucian; secretar - Andrevici Robert.

Ședința de alegeri s-a desfășurat în prezența președintelui Dumitru Coarnă, care a făcut o prezentare succintă a activității sindicale din ultima perioadă și a răspuns întrebărilor adresate, în legătură cu drepturile și interesele pe care le apără și le promovează SNPPC.

În același timp, membrii noștri au fost asiguraţi că beneficiază permanent de asistenţă şi consiliere pe diferite probleme de interes (penale, civile, disciplinare și administrative) aflate în competenţa noastră de acțiune, în virtutea calității procesuale active și a reprezentativității juridice conferite de instanțele de judecată competente.

 

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: