19.06.2023 - Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale! Revenim cu argumente în acest sens
În ultima perioadă, constatăm că se perpetuează dezbaterile din spațiul public, referitoare la pensiile militare de stat, dar opinia generală tinde spre o oarecare normalitate, în sensul că acestea sunt tot mai puțin asimilate cu așa-numitele pensii speciale, în fapt cele șase (6) sisteme de pensii de serviciu, gestionate și plătite de Casa Națională de Pensii Publice din bugetul asigurărilor sociale de stat.
În contextul în care Parlamentul și Guvernul au în vedere modificarea legislației, în acord cu prevederile din PNRR – unde pensiile militare de stat, care sunt plătite din contribuțiile beneficiarilor, la care se adaugă o coplată din bugetul consolidat al statului, au fost asimilate, fără temei, în 2020-2021, cu pensiile de serviciu –, reiterăm legitimitatea unei realități evidente: pensiile militarilor și polițiștilor români și ale celor din statele NATO/UE datează de foarte mulți ani și sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea și importanța socială a misiunilor derulate în interes național, european și internațional, pe speranța de viață mai redusă față de alte domenii de activitate, pe incompatibilitățile si interdicțiile impuse prin lege etc.
Consecvenți acțiunilor noastre – de a apăra nu doar salariile din prezent, ci și veniturile cuvenite după trecerea în rezervă, urmare a muncii prestate o viață în slujba statului –, în toate adresele oficiale SNPPC, către Guvern și Parlament, dar și în mass-media, am invocat nenumărate argumente legislative, istorice și faptice, care impun eliminarea din PNRR, dar și din dezbaterile politice și publice, a ideii că pensiile militare sunt speciale. Nici vorbă de așa ceva!
Trebuie să ne fie clar, tuturor, între altele, inclusiv faptul că scăderea dramatică a atractivității tinerilor față de ,,meseria armelor” (a se vedea ultimele sesiuni de admitere în școlile militare și de poliție) este și rezultanta unei insuficiente predictibilități în salarizare și în pensionare, care, alături de predictibilitatea în carieră, sunt esențiale nu doar pentru viitorul societății, ci și pentru eficiența Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională. Toate, împreună, asigură atât o bază profesională solidă de îndeplinire a misiunilor, cât și un impact benefic privind orientarea tinerilor, în viitor, către cariera de polițist sau militar.
Și nu în ultimul rând: în prezent, deficitul de personal din familia noastră ocupațională este de cca. 50.000 de oameni, iar lipsa de atractivitate față de acest sistem, aproape cronicizată, în condițiile menținerii salarizării precare și a impredictibilității sistemului de pensionare, va conduce la majorarea acestei cifre. Așadar, sperăm că rațiunea guvernanților și a parlamentarilor va prevala, iar deciziile politice vor reflecta nevoia de consolidare a Apărării, Ordinii Publice și Securității Naționale!
Prezentăm, mai jos, câteva argumente juridice/texte de lege, vizavi de existența dintotdeauna și pentru viitor a pensiilor militare de stat, care arată clar obligațiile profesionale, complexitatea și importanța misiunilor, interdicțiile de a desfășura alte activități lucrative, incompatibilitățile cu alte profesii etc., precum și câteva linkuri, care reflectă riscurile profesionale și periculozitatea sporită a profesiei de polițist/militar:
- LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat
Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele:
a)principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe acelorași norme de drept, pentru toți participanții la acesta;
b)principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;
c)principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
d)principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial;
e)principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea și administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale;
f)principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei.
- LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului
Art. 1
(1)Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
(2)Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.
(3)Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.
Art. 6 - Polițistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit prezentei legi pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implică exercitarea profesiei.
SECȚIUNEA 2: Îndatoririle polițistului
Art. 41 - Polițistul este dator:
a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile vulnerabile, să își consacre
activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morală în întreaga activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;
f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștință;
h) prin întregul său comportament, să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist.
Art. 42 - Polițistul este obligat:
a) să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiției sau legea impun dezvăluirea acestora;
b) să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în așa fel încât să nu beneficieze și nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidențiale obținute în calitatea sa oficială;
c) să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competențelor legal stabilite;
d) să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.
e) să informeze de îndată structura de resurse umane a unității din care face parte despre dobândirea calității procesuale de învinuit sau inculpat, precum și despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile penale pronunțate împotriva sa.
Art. 43 - Polițistului îi este interzis, în orice împrejurare:
a) să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje;
b) să rezolve cereri care nu sunt de competența sa ori care nu i-au fost repartizate de șefii ierarhici sau să inter-vină pentru soluționarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);
c) să folosească forța, altfel decât în condițiile legii;
d) să provoace unei persoane suferințe fizice ori psihice cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o terță persoană informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terțe persoane;
e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicații cu caracter politic, imoral sau care instigă la indisciplină;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unității de poliție din care face parte, interese de natură să compromită imparțialitatea și independența acestuia.
Art. 44
(1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
(2) Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.
(3) În situații de catastrofe, calamități sau tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice ori alte asemenea evenimente polițistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliție din care face parte.
(4) La instituirea stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, polițistul aflat în concediu de odihnă, concediu de studii, învoire plătită sau concediu fără plată este obligat să contacteze în cel mai scurt timp posibil șeful nemijlocit, care dispune cu privire la condițiile de întrerupere a acestor situații și de reluare a activității, în funcție de specificul acesteia și necesitățile unității.
(5) În situația instituirii stării de urgență, șeful unității poate dispune/aproba, în funcție de evoluția situației operative și de specificul activităților și necesitățile unității, efectuarea totală/parțială a concediului de odihnă sau acordarea unor zile de învoire plătită, după caz.
(6) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, șefii unităților stabilesc programul de lucru al acestora în funcție de specificul și necesitățile unității.
SECȚIUNEA 3: Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți
Art. 45 - (1) Polițistului îi este interzis:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;
b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;
c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României;
d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;
g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;
h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului sau a instituției din care face parte;
i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.
(3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.
- LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
Art. 4 - (1) Cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situații:
a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate.
Pot fi ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate persoanele care au cetățenie română și domiciliul în țară;
b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;
c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar.
Art. 5
Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști. Profesia de cadru militar este menită să asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea organismului militar în timp de pace și de război.
Secțiunea 3: Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți
Art. 28 - (1) Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;
b) să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală, în Parlamentul României și în Parlamentul European, precum și în funcția de Președinte al României;
c) să declare sau să participe la grevă.
Art. 29 - (1) Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel:
a) exprimarea în public a opiniilor politice nu este permisă;
b) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate nu este permisă;
c) prezentarea, în public, de informații cu caracter militar de către cadrele militare nu este permisă, cu excepția celor care au atribuții în acest sens, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
d) aderarea la culte religioase este liberă, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei;
e) constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin regulamentele militare.
g) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participă în misiune;
h) cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.
i) pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, primirea în audiență și soluționarea petițiilor se suspendă.
Art. 30
(1) Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
(2) Cadrelor militare în activitate le este interzis:
a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;
b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Apărării Naționale și ale filialelor acestora, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
Art. 31
(1) Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în rezervă, pe timpul cât sunt concentrați sau mobilizați în unități militare, pot rămâne membri ai partidelor, formațiunilor sau organizațiilor politice, precum și ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfășurarea oricăror activități cu caracter politic sau sindical, în unități militare.
Secțiunea 4: Disciplina militară
Art. 32
(1) Disciplina militară constituie unul dintre factorii determinanți ai capacității operaționale a forțelor armate și se bazează atât pe acceptarea conștientă a normelor de comportament stabilite, cât și pe acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor disciplinare.
(2) Disciplina militară asigură respectarea de către militari a normelor legale, a ordinelor comandanților/șefilor date cu respectarea normelor de drept, regulilor de angajare ori obiceiurilor războiului, pentru menținerea capacității operaționale a unității, îndeplinirea misiunilor specifice și buna desfășurare a activităților din armată.
(3) Comandantul/Șeful dispune de prerogativă disciplinară, având competența de a acorda recompense și de a aplica sancțiuni disciplinare cadrelor militare, potrivit prezentei legi.
- LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
Art. 3
(1) Statutul special al polițistului de penitenciare este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, polițistul de penitenciare este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite prin lege. În executarea misiunilor de pază, escortare, supraveghere și intervenție, precum și în alte situații temeinic justificate, polițistul de penitenciare poate folosi, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare.
SECȚIUNEA 3: Îndatoririle polițiștilor de penitenciare
Art. 119 - Polițistul de penitenciare are următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației;
b) să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertățile acestora;
c) să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel;
d) să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit. toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici;
e) să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute;
f) să informeze în scris conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul;
g) să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională;
h) să păstreze secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum și confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii;
i) să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin;
j) să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);
k) să respecte întocmai programul de muncă;
l) să se prezinte la programul de muncă stabilit. precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate;
m) să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile legii;
n) să se prezinte la unitatea din care face parte, în situații de catastrofe, calamități, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deținere sau alte tulburări de amploare ale activităților în unitățile penitenciare;
o) să acționeze, conform legii, la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și război;
p) să depună declarațiile de avere și de interese, potrivit legii;
q) să informeze șeful ierarhic despre existența în unitatea în care își desfășoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soț/soție sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soțul/soția, în situația în care ia cunoștință de aceste situații;
r) să aducă la cunoștința compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.
Art. 120 - Ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis:
a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere;
b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru ei ori pentru alte persoane, în considerarea calității lor oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;
c) să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți;
d) să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege;
e) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;
f) să adere la asociații, organizații religioase sau de altă natură, nerecunoscute potrivit legii sau interzise prin lege.
Art. 121 - (1) Polițiștii de penitenciare sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt chemați să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care sunt soț/soție, rude de gradul I sau, după caz, au relații cu caracter patrimonial;
b) sunt chemați să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soțul/soția sau o rudă de gradul I;
c) interesele lor patrimoniale, ale soțului sau rudelor lor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între polițiștii de penitenciare care sunt soți sau rude de gradul I.
(3) În cazul existenței unui conflict de interese, polițistul de penitenciare este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să îl informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul unității, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct polițistul de penitenciare în cauză, va desemna un alt polițist, care are aceeași pregătire și același nivel de experiență.
(5) Încălcarea dispozițiilor alin. (3) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
(6) Prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la conflictul de interese se aplică în mod corespunzător
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI din 21 noiembrie 1991 - REPUBLICARE*)
Art. 16: Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
Art. 29: Libertatea conștiinței
(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.
(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.
Art. 30: Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.
(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Art. 37: Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României.
Art. 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European
Art. 40: Dreptul de asociere
(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.
Art. 43: Dreptul la grevă
(1) Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale.
(2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate.
Art. 53: Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art. 118: Forțele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și celorlalte componente ale forțelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activități militare sau paramilitare în afara unei autorități statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care România este parte.
- LEGE nr. 367 din 19 decembrie 2022 privind dialogul social
Art. 156 - Participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la grevă.
Art. 170
Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, personalul angajat de forțele armate străine staționate pe teritoriul României, precum și alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege
- LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției
Art. 96
Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului
Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment. Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară.
Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Cu privire la partea contributiva a pensiei - "examinând criticile de neconstituționalitate referitoare la diminuarea prin lege a cuantumului pensiei contributive, aflate în plată, Curtea Constituțională a statuat următoarele: „Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acestuia nu poate fi acceptată nici măcar temporar” (Deciziile nr.872 din 25 iunie 201047 și nr.874 din 25 iunie 2010).
Sesizări de neconstituționalitate au mai fost formulate și în ceea ce privește desființarea pensiilor de serviciu ale magistratilor.
În acest sens, Curtea Constituțională a reiterat că pensia de serviciu este compusă din două elemente și anume: pensia contributivă și un supliment acordat de stat pe baza diferitelor criterii (Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 și nr.1380 din 18 octombrie 2011).
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Ca excepție, Curtea, prin Decizia nr.873 din 25 iunie 2010, a statuat că eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor și procurorilor este neconstituțională, întrucât încalcă principiul independenței justiției prevăzut de art.124 din Constituție.
Curtea prin decizia sus citată a constatat că „statutul constituțional al magistraților, statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o
componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept”.
”nesocotirea faptului ca în România, ca și în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de serviciu îl au toate forțele de apărare a ordinii publice - armata, poliția și serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării și menținerii pensiei de serviciu, în cazul magistraților, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activități producătoare de venituri, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcției de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forțelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.”...
Astfel pensia de serviciu pentru magistrați, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării și completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca și pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu și a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraților, cat și în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul
Curtea Constituțională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații.Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor și magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natura să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viața cat mai apropiat de cel avut în timpul activității.
Un alt element comun care justifica în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraților și al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce privește regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esențial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuțiilor lor militarii și magistrații, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma și dreptul de a folosi, în condițiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraților, art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul acestora și al familiilor lor de a fi protejati în situațiile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor amenințări. De asemenea, art. 129 din Constituție prevede că "Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziții constituționale art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată, stabilește obligația Ministerului de Interne în acest sens. În sfârșit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracțiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracțiunea este "[...] săvârșită împotriva unui magistrat, polițist sau jandarm, ori alt militar".
Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activității militarilor și magistraților, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispozițiilor constituționale și legale aplicabile, impune celor două categorii profesionale obligații și interdicții severe, precum și riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv și rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare față de regimul stabilit pentru alți asigurați care nu sunt supuși acelorași exigente, restrictii și riscuri
Principiul neretroactivitatii legii - o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare
Stiri despre polițiști răniți sau uciși la datorie în ultimii ani:
https://www.libertatea.ro/stiri/politist-accidentat-tanar-fara-permis-timis-4578551
