După ce au fost repartizaţi la unităţi, în cursul acestei săptămâni, astăzi, 20 iulie, la Şcolile de agenţi de poliţie/poliţie de frontieră din MAI au loc ceremoniile de absolvire, în cadrul cărora elevilor din Promoţia Centenarul Unirii 2018 li se acordă gradele profesionale.
Membri ai Biroului Executiv Central al SNPPC, împreună cu lideri sindicali teritoriali, sunt alături de cei mai tineri poliţişti, la toate unităţile de învăţământ: Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" – Câmpina, Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan " – Cluj-Napoca şi Şcoala de Agenţi ai Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu" – Oradea.
Tot astăzi, absolvenţii vor pleca în primul lor concediu de odihnă, în calitate de poliţişti, urmând ca, pe data de 30 iulie, să înceapă serviciul la posturile unde au fost repartizaţi.
SNPPC – preferat de majoritatea covârşitoare a celor care au optat pentru înscrierea în sindicat – a venit în întâmpinarea tuturor, oferindu-le ,,Ghidul absolventului”, instrument informativ adresat poliţistului, la începutul carierei, cu privire la drepturile cuvenite, dar şi la perioada de integrare socioprofesională, pe parcursul căreia colegii noştri cu experienţă sindicală din unităţi le vor fi permanent alături, cu sfaturi şi consiliere în toate situaţiile delicate pe care le vor traversa.
Clik aici pentru Ghidul absolventului: https://www.snppc.ro/uploads/diverse-adm/Ghidul-absolventului-2018.pdf
Succes tuturor în profesia de risc şi vocaţie asumată,
pentru respectarea căreia organizaţia noastră pledează de 14 ani!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL - SNPPC