Comunicate

21.01.2021 - COMUNICAT: Recalcularea pensiilor militare de stat, la nivelul Poliției Române, va fi finalizată până la data 26 februarie a.c. În mod similar se va proceda și la Poliția de Frontieră

21.01.2021    -  COMUNICAT:  Recalcularea pensiilor militare de stat, la nivelul Poliției Române,  va fi finalizată până la data 26 februarie a.c.  În mod similar se va proceda și la Poliția de Frontieră

FSNPPC/21.01.2021

 

COMUNICAT

Recalcularea pensiilor militare de stat, la nivelul Poliției Române,

va fi finalizată până la data 26 februarie a.c.

În mod similar se va proceda și la Poliția de Frontieră

 

În continuarea informărilor noastre din ultima parte a anului trecut, precum și a demersurilor SNPPC, vă comunicăm faptul că, la nivelul Poliției Române, au fost dispuse, ieri, măsuri pentru accelerarea procesului de recalculare a pensiilor militare de stat, în raport cu prevederile OUG nr. 75/2020 (salarizarea la nivelul maxim al funcției publice) și cu Dispoziția secretarului general al MAI din decembrie 2020, care aduce precizări referitoare la modul de aplicare a ordonanței.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de ieri, de la sediul IGPF, o delegație a SNPPC a discutat cu conducerea Poliției de Frontieră, pentru identificarea unui mod identic de lucru, care va fi pus în practică în foarte scurt timp.

Reamintim faptul că SNPPC are mii de procese câstigate definitiv la Curțile de Apel, pentru salarizarea la nivelul maxim, procese care au determinat MAI să promoveze OUG nr. 75/2020, iar după apariția acestui act normativ, am adresat solicitatări către MAI și inspectoratele generale, cu privire la urgentarea procesului de recalculare a salariilor și a pensiilor, precum și la întocmirea fișelor de pensie, care să cuprindă în integralitate drepturile de natură salarială stabilite, chiar dacă plata acestor drepturi se va face eșalonat.

Conform normelor în vigoare și măsurilor dispuse la nivelul Poliției Române, recalcularea se face pe două paliere și vizează baza de calcul a pensiei (punctul 7 din Fișa de pensie). În acest sens, structurile de RU vor identifica:

1 –  polițiștii pensionați în perioada aprilie 2015-31 august 2020, pe care îi vor comunica la  Financiar, unde se va verifica dacă perioada de 6 luni consecutive, aleasă pentru calculul pensiei, este inclusă în intervalul aprilie 2015-30 ianuarie 2017, când s-au acordat drepturi salariale în baza unor hotărâri judecătorești (care vizează sporurile de fidelitate, de studii superioare, de condiții vătămătoare, de  risc și suprasolicitare neuropsihică, de ore noapte, precum și majorarea pentru SDSL);

2 – polițiștii pensionați în perioada 31 ianuarie 2017-31 august 2020, perioadă reglementată prin OUG 75/2020, vor beneficia și ei de recalcularea pensiei în funcție de noile cuantumuri ale sporurilor sus-menționate.

Așa cum am mai precizat, SNPPC a continuat  acțiunile depuse deja în instanțe și a deschis altele noi, pentru recalcularea salariilor și, implict, a pensiilor (dacă nu a intervenit termenul de prescripție), la cuantumuri mai avantajoase decât cele reglementate prin OUG 75.

In acest sens, politiștii trecuți în rezervă în perioada de referință, membri SNPPC, se pot adresa liderilor noștri teritoriali, pentru a-i sprijini în demersul legitim de recalculare a cuantumului pensiei.

 

 

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: