Am tot scris și vorbit despre riscurile profesiei de polițist, pe care ni le asumăm de fiecare dată când începem programul de lucru...și chiar și după terminarea lui, pentru că suntem 24 din 24 în slujba cetățeanului (și a statului, deși unii decidenți ai lui ne pun la zid, de o vreme). Iar azi, mass-media a relatat pe larg declarația unui ,,domn parlamentar” - reprezentant al statului, care afirma, cu dispreț, că ,,bugetarii sunt praf la locul de muncă”...
Iată că agentul șef S. P., cu peste 20 de ani vechime în Poliția Română, a fost făcut praf, la propriu, azi dimineață, la ora 09,48, de către un șofer inconștient, care l-a spulberat de pe șosea, în timp ce colegul nostru încerca să-l oprească în filtru. Conducătorul auto a fost depistat, de la distanță, de către operatorul radarului, conducând impulsiv și cu viteză excesivă.
Colegul nostru, cu ambele picioarele rupte şi traumatisme cranio-cerebrale, a fost transportat cu un elicopter SMURD la o unitate spitalicească.
Şoferul vinovat a fost identificat în persoana unui bărbat din satul Berbeşti - MM, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Alături de echipaj se aflau în misiune, în schimb de experienţă, și poliţişti din Ungaria.
Ne exprimăm speranță că agentul P. va reveni cu bine în rândurile noastre și, mai ales, va fi, în continuare, un sprijin moral și material pentru familia sa!
(FILMAREA ACCIDENTULUI ESTE DISPONIBILĂ PE CONTUL NOSTRU DE FACEBOOK)