SNPPC/24.08.2021
Avatarurile Poliției Române, sub lupa opiniei publice
De ce ne judecă lumea?
Mottouri:
„Să facem toate sacrificiile pentru a scoate poliţia din luptele politice.“ (Vasile LASCĂR)
„Justiţia, subordonată politicii, devine o ficţiune.“ (Mihai EMINESCU)
Tot mai des în ultima vreme, opinia publică, în general, și, în special, unii formatori de opinie se apleacă, dezinteresat sau nu, asupra sistemului polițienesc, pe care-l disecă entropic, concluzionând, mai mult sau mai puțin obiectiv, că Poliția Română nu este bine orientată spre atingerea obiectivelor sale, definite prin legi sau prin cutume funcționale.
Este dreptul oricui de a pune lupa pe noi, de a emite judecăți - chiar și subiective -, de a trage concluzii și de a sugera modalități de remediere a disfuncțiilor. Ele sunt binevenite și trebuie luate în seamă! Constatăm că cei care ne judecă analitic, cu bună-credință, bazați pe o cunoaștere temeinică a nevoii sociale de ordine publică, adică înțelegători ai filozofiei sistemului polițienesc, merită atenție, însă, în contextul mediatic actual, opiniile lor par a se dilua în noianul biților informatici fără rost care ne parvin zi de zi, pe diverse canale.
Suntem receptivi la ideea în cauză și încercăm un punct de vedere...
Dincolo de orice comentariu public, nu putem să ne rupem de realitatea prezentului, așa că ne întrebăm, nu retoric: Poliția Română este eminamente supusă legii, este independentă și ruptă de alte influențe, inclusiv de cele politice? Să găsim împreună răspunsul...
Citatele mai sus-menționate ne arată că și acum 150 de ani existau temeri și preocupări legate de această chestiune, iar dacă ne raportăm la regimul trecut, dinainte de 1990, comentariile sunt de prisos.
E un paradox dureros, dar constatăm că Poliția și Politicul nu pot fi complet separate nici astăzi, în pofida tuturor normelor constituționale, legislative și morale care definesc cele două sisteme. În aceste condiții, poate fi perfect sistemul de ordine și siguranță publică? Poate fi polițistul doar în slujba legii? Poate fi eficient un sistem social - oricare ar fi el - construit și reglementat pentru a apăra cetățeanul, comunitatea și statul, dacă devine un sistem legat, prin fire nevăzute, de tot felul de interese străine lui? Clar, nu! De aici credem că trebuie să plecăm, atunci când punem sub lupă Poliția și polițistul. Sigur, nu spunem nicicum că o astfel de realitate, mai mult sau mai puțin obiectivă, este singura care merită luată în seamă! Asta ar însemna să excludem ,,factorul uman” din ecuația în discuție și am comite o eroare fundamentală de judecată.
Să fim realiști: deși prezentă și presantă, cu implicații covârșitoare asupra bunului mers al lucrurilor, nu există o vină integrală doar a altora, a structurii de rezistență a sistemului polițienesc sau a politicului (care este împins de la spate, de multe ori, de interese meschine, economice sau electorale, ori de cumetrii etc.), dar nu există nici un destin imuabil al Poliției; de aceea, zicem noi, nu ne putem eschiva de la judecata publică, atâta vreme cât nu privim cu atenție în propria ogradă.
Și să o facem cu onestitate, dincolo de problemele generate de deficitul major de personal - peste 50% în multe secții/posturi rurale, dincolo de subfinanțarea sistemului polițienesc - inclusiv salarizarea precară etc.: avem, și între noi, oameni cu hibe majore în comportamentul profesional, avem și noi manageri, mai mari sau mici, care se gudură pe lângă potentații politici sau economici, manageri care se dedau, fără scupule, la tot felul de mârșăvii, care se cocoață în funcții doar pentru a parveni; avem și noi colegi care au renunțat la idealismul etic al profesiei și au bătut palma cu nefastul compromis, garant al succesului în carieră, al relațiilor sus-puse și al confortului material.
Așa că, înainte de a ne înfuria pe opinia publică ori pe mass-media, pentru că ne arată cu degetul, trebuie să ne facem propria introspecție instituțională și personală, obiectiv, măcar pe două piste de analiză:
1 – palierul decizional/managerial, format din polițiștii-manageri aflați la primul nivel executiv, din polițiștii-ordonatori de credite/angajatori, din polițiștii-înalți responsabili în Inspectoratul General și din polițiștii/demnitari din Ministerul Afacerilor Interne;
2 – palierul de execuție, format din polițiștii care duc greul, în operativ sau în structuri de suport, situați la baza piramidei sistemului (pe care îl și duc în spate, cumva), supuși ierarhic celor de pe palierul 1.
Dacă palierul 1 ,,se vinde”, e foarte probabil ca și polițiștii de pe palierul 2 să procedeze asemenea; ei sunt atenți la tot ce mișcă mai sus, se resemnează cu implacabilul, dar se și adaptează, adesea, la ideea că soarta lor profesională depinde substanțial de șefii ierarhici de pe palierului decizional/managerial (care, dacă s-au îngemănat cu politicul și cu șmecherii plini de bani sau/și de putere, stau confortabil pe scaune și le dictează calea de urmat) Iar de aici vine și compromisul, pe care ,,cei mulți” îl acceptă uneori, deși nu ar trebui să o facă, pentru că își încalcă Jurământul depus față de semeni, de lege și de Constituţie!
Și guvernanții au depus un Jurământ, și parlamentarii, dar ce folos, dacă unii nici măcar nu și-l mai amintesc?
Viziune-eseu, asumată de Biroul Executiv Central al SNPPC
