26.07.2021 – astăzi are loc repartizarea absolvenților Academiei de Poliție. MAI pregătește o nouă sesiune de admitere în Școlile de agenți de poliție/poliție de frontieră, pentru septembrie a.c.
După absolvirea de săptămâna trecută, ofițerii de poliție/poliție de frontieră din promoția iulie 2021 s-au prezentat, în cursul dimineții de astăzi, la sediile unităților, pentru a fi repartizați efectiv la posturi. Debutul în carieră reprezintă o perioadă de tutelă, sub îndrumarea nemijlocită a polițiștilor cu experiență profesională, care-i vor sprijini în activitate, în perioada de integrare, pe baza competenţelor dobândite în Academie și a capacității de adaptare la realitatea din teren, care nu este întotdeauna ușor de surmontat.
SNPPC, prin liderii și delegații sindicali teritoriali, le vor acorda asistență și îi vor consilia, pentru a le fi respectate drepturile profesionale și economico-financiare, cum ar fi: încadrarea pe funcţie, coeficientul salarial, sporurile permanente sau pe bază de pontaj, indemnizaţiile, majorările şi alte drepturi financiare aferente calităţii de poliţist şi atribuţiilor de serviciu; înţelegerea terminologiei din fişa postului și a complexității sarcinilor profesionale; decontarea cheltuielilor aferente transportului de la şcoală la domiciliu şi de la domiciliu la unitatea repartizată, dar și a cheltuielilor aferente transportului la/de la locul de muncă; acordarea indemnizaţiei de instalare, a normelor de hrană și de echipare etc.
Precizăm că, la nivelul MAI, s-a decis ca, în septembrie a.c., să se desfășoare o nouă sesiune de admitere în Școlile de agenți de poliție/poliție de frontieră, instituții de învățământ care vor lucra la capacitate maximă, pentru pregătire unei noi promoții, ce va contribui la diminuarea deficitului major de angajați profesioniști, existent în prezent.
Vom reveni cu detalii în timp util.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL - SNPPC