Dat fiind faptul că, în ultimele două zile, în spațiul public și, în special, pe rețelele de socializare, au fost lansate aserțiuni cu privire la implicarea Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC) și a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI (SNPPC) în acorduri și parteneriate cu caracter politic, facem următoarele precizări:
- FSNPPC și SNPPC respectă ,,in integrum” Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și nu au încheiat niciun acord sau nicio altă formă juridică de convenție cu niciun partid politic sau organizație implicată, direct sau indirect, în activitatea politică; singura ,,politică” pe care o derulăm, de 15 ani, este aceea de apărare a drepturilor și reprezentare a intereselor profesionale și economico-sociale ale membrilor noștri de sindicat;
- președintele FSNPPC/SNPPC, Dumitru Coarnă – ales în aceste două funcții de conducere cu ocazia Congreselor celor două organizații sindicale, din luna noiembrie 2016, precum și, ulterior, în funcția de vicepreședinte al Biroului Național al Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA, din care face parte și FSNPPC –, nu este membru-fondator/membru al Uniunii Naționale a Militarilor și Polițiștilor ,,Mihai Viteazul”;
- în ultimii ani, plecând de la nesoluționarea unor revendicări legitime ale polițiștilor și personalului contractual, în special de natură salarială, FSNPPC/SNPPC s-au aflat în conflict deschis cu miniștrii Afacerilor Interne, cu Guvernul și cu unele comisii parlamentare, fapt de notorietate, dovedit de manifestările de protest organizate de către noi, în Capitală și în unele județe, de numeroasele comunicate de presă emise în acest sens, care pot fi identificate în arhiva site-ului nostru și pe contul de facebook etc., precum și de declarațiile exprimate de către președintele FSNPPC/SNPPC, cu oazia unor interviuri, emisiuni radio-tv sau a altor intervenții în mass-media;
- în acest context, Birourile Executive Centrale ale FSNPPC/SNPPC desfid orice afirmație care sfidează adevărul și aduce atingere imaginii publice a organizațiilor pe care le conduc și le reprezintă, prin voința statutară a membrilor noștri de sindicat!!
BIROURILE EXECUTIVE CENTRALE FSNPPC/SNPPC