Notificare-prin-avocat-a-Uniunii-Mihai-Viteazul
În cursul acestei dimineți, președintele FSNPPC/SNPPC, Dumitru Coarnă, a Notificat, prin avocat, conducerea Uniunii Militarilor și Polițiștilor ,,Mihai Viteazul” cu privire la aserțiunile apărute în spațiul public, pe marginea așa-zisei sale implicări în fondarea, dar și în activitatea acestei organizații, care a semnat, recent, un protocol cu un partid politic. În Notificare (vezi atașamentele foto) se solicită o dezmințire categorică din partea Uniunii, atât în ceea ce privește atribuirea calității de membru-fondator, cât și a celei de membru, în prezent.
Demersul în cauză survine unor PRECIZĂRI ferme, în acest sens, ale Birourilor Executive de conducere ale FSNPPC și SNPPC, pe care le-am publicat, ieri, pe site-ul nostru și pe rețelele proprii de socializare, prin care am adus la cunoștința opiniei publice adevărul cu privire la acest pseudo-subiect, lansat în scopul defăimării și discreditării organizațiilor noastre sindicale.
Orice persoană interesată poate consulta Registrul National ONG, publicat pe site-ul Ministerului Justiției (secțiunea Asociații, poziția 71.578 ), unde poate constata veridicitatea afirmațiilor noastre, respectiv componența Consiliului UMPMV: Gabriel Oprea – președinte, Tudor Dănuț – secretar general și Gheorghe Iulian – membru.
BIROURILE EXECUTIVE CENTRALE FSNPPC/SNPPC