Ieri, 27 septembrie 2023, la sediul MAI, secretarul de stat - chestorul general de poliție Bogdan Despescu, alături de reprezentanți cu funcții de conducere în structurile MAI, a susținut o conferință de presă, în care au fost prezentate unele ,,măsuri operaționale și propuneri de consolidare a cadrului legislativ pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și combaterea infracționalității”, cu accent pe combaterea și prevenirea traficului/ consumului de droguri și pe siguranța rutieră.
Până aici, toate par bune! Este nevoie, clar, de o intensificare a efortului polițienesc, în aceste direcții, și de alocare de resurse suplimentare, dar nu numai, pentru că există și alte probleme, ce privesc nu doar funcționarea sistemului, ci și, complementar, drepturile și interesele angajaților acestei instituții, probleme care ar trebui să stea în atenția conducerii MAI la fel de prioritar:
- degeaba vorbim despre ,,gestionarea mai eficientă a resurselor (...)”, dacă în Poliția Română avem un deficit general de personal de circa 20%, inclusiv în structurile specializate pe problematica în cauză, iar în viitor se anunță nori negri, pentru că a scăzut dramatic interesul tinerilor pentru o carieră în Poliție (a se vedea ultimul concurs de admitere în școlile de agenți, unde aproape jumătate dintre locuri au rămas neocupate: de ce oare?);
- degeaba vorbim de ,,eficiență și rezultate”, dacă sporul financiar de suprasolicitare neuropsihică este acordat acestor polițiști, de mai mulți ani, la valori inferioare, deși Legea-cadru 153/2017 prevede posibilitatea unui procent de 25%;
- degeaba vorbim de maximizarea rezultatelor, prin alte ,,proceduri în ceea ce privește instrumentarea cauzelor penale, prin pedepse adecvate pentru traficanții de droguri și măsura confiscării obligatorii și valorificării bunurilor provenite din infracțiuni în domeniul drogurilor, prin diverse modificări legislative etc.”, dacă Guvernul și MAI încă au restanțe la salarizarea polițiștilor (ne referim la calculul sporurilor și al indemnizațiilor), salarizare care oricum nu a fost pusă în aplicare, conform termenelor prevăzute în lege, fiind prorogată, timp de doi ani, prin diverse artificii legislative, gen OUG cu măsuri fiscal-bugetare.
Acum, când mass-media a răbufnit pe tema drogurilor și a siguranței cetățenilor, MAI caută soluții pompieristice, le anunță cu surle și trâmbițe, dar ascunde, în continuare, sub preș, unele probleme grave ale Sistemului de Ordine Publică, pe care noi le tot clamăm de ani buni (MAI le cunoaște, le-am adus la cunoștință în scris, oficial, de nenumărate ori, și le-am repus pe tapet în aproape toate ședințele comune de dialog social).
Așteptam o viziune mai amplă asupra modului de abordare a problemelor sistemice, dar se pare că MAI nu are în vedere, suficient, oamenii, angajații care trebuie să împingă lucurile înainte, spre mai bine; oricâte legi, proceduri și mijloace logistice am avea la dispoziție, rezultatele depind direct proporțional de eficiența utilizării acestora, iar eficiența o dau, preponderent, polițiștii din structurile de execuție, structuri care trebuie să fie bine calibrate numeric și încadrate 100%, iar ,,încadrații” trebuie să fie motivați atât din punct de vedere profesional, cât și financiar. Altfel, vorbim vorbe și facem conferințe de presă ca să dea bine pe sticlă!
În viziunea exprimată, ieri, de reprezentantul conduceri MAI, ,,dă bine pe sticlă” - ATENȚIE! - și instituirea, prin legislație, a obligativității testului antidrog în cadrul examenului medical pentru admiterea în înstituțiile de învățământ ale MAI (ar merge repede, că oricum sunt puțini candidați, de o vreme), a testării anuale, în timpul carierei, tot pe ,,tema” asta, și a testării antidrog, pe timpul serviciului, dacă sunt indicii comportamentale (!). Mergând pe ,,logica” domnului chestor general de poliție (nu știm dacă este o inițiativă personală sau cineva i-a vârât în discurs, subtil, o idee trăsnită), haideți să testăm antidrog și politicienii, că ne prefigurează viitorul social, și demnitarii, că transpun în viața de zi cu zi deciziile politic-administrative, la nivel locat și național, și dascălii, că ne educă generațiile viitoare, și medicii, că ne lăsăm pe mâna lor în spitale, și aviatorii, că ne ridică în slăvile cerului, și ziariștii, că sunt formatori de opinie, și chiar toată țara, de dimineața până seara, ca să nu ne supărăm unii pe alții...Doamne, mare-I grădina Ta!
Păi, cum vine asta, că parcă ceva nu se leagă...? Dacă vom lua măsuri radicale, cum zice secretarul de stat din MAI, de prevenire și combatere eficientă a taficului de droguri, ar trebui să deducem că nu vom mai avea nici consumatori sau aceștia vor fi într-un număr infim, nu, în toate sectoarele de activitate (!?). Și, atunci, ce rost mai au testările, sumele imense alocate, resursele pe care domnul chestor le vede bine gestionate etc...?
E de noaptea minții!! Că să dea satisfacție unor așa-zise semnale, venite dintr-o anumită parte a ,,societății civile”, MAI este în stare să reglementeze, frizând ridicolul și absurdul, lucruri contra naturii și a firii, plecând de la două cazuri absolut izolate, mediatizate recent, care au o legătură tangențială cu problematica respectivă (într-unul dintre acestea, deja se știe că autorul nu era polițist la momentul producerii faptei, dar a fost numit astfel, insistent, în spațiul public, iar MAI nu a luat nicio atitudine clarificatoare, nu a dat niciun comunicat de presă, deși imaginea instituțională a fost afectată negativ).
Sperăm că toamna va fi un sfetnic bun și pentru conducerea MAI, iar noi ne reiterăm disponibilitatea de a fi un partener responsabil de dialog social, inclusiv în ceea ce privește ,,temele” ridicate în conferința de presă, de ieri, a chestorului general de poliție Despescu!
BIROUL EXECUTIV FSNPPC