Ieri, 29 ianuarie 2018, cei 1.600 de elevi ai Şcolilor de agenţi de poliție,,Vasile Lascăr” - Câmpina (1.300) și ,,Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca (300), au intrat pentru prima dată în sălile de clasă ale celor două instituţii de învăţământ, unde vor studia, timp de un an, pentru a dobândi competenţele generale şi specifice prevăzute în noul curriculum întocmit de către MAI şi aprobat de Ministerul Educaţiei, începând cu această promoţie.
După parcurgerea materiei şcolare şi formarea aptitudinilor necesare debutului în activitate, la finalul cursurilor, va avea loc un examen de absolvire, care le va conferi dreptul de a profesa ca poliţist, calificarea prevăzută în Codul Ocupaţiilor din România fiind ,,agent de ordine publică”.
Pe parcursul şcolii, liderii şi delegaţii SNPPC vor urmări ca drepturile aferente statutului lor profesional să le fie asigurate în parametrii legali, le vor oferi, la nevoie, consultanţă de specialitate şi le vor prezenta activitatea, realizările şi istoricul celei mai mari şi mai puternice organizaţii sindicale din Ministerul Afacerilor Interne şi din România, care a intrat, recent, în cel de-al XIV-lea an de existenţă: Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Le dorim succes în anul şcolar şi le vom fi alături la bine şi, mai ales, la greu!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL - SNPPC