Comunicate

31.08.2022 - Conducerea SNPPC, prezentă în mijlocul colegilor din Județul Satu-Mare

31.08.2022 - Conducerea SNPPC, prezentă în mijlocul colegilor din Județul Satu-Mare

 

În perioada 30 august-2 septembrie a.c., o delegație formată din membrii ai conducerii centrale a SNPPC și ai Birourilor teritoriale sindicale din Județul Satu-Mare se va întâlni cu polițiști și personal contractual de la IPJ, poliții municipale, orășenești, secții rurale și de la Sectoare ale Poliției de Frontieră.

Reprezentanții conducerii SNPPC vor face și o informare privind acțiunile de protest desfășurate în ultima lună, la nivelul Capitalei (Guvern, MAI, Min. Finanțelor, Min. Muncii, Min. Justiției, Reprezentanța Comisiei Europene și sediile partidelor din Coaliția guvernamentală), pentru aplicarea Legii-cadru a salarizării în ceea ce privește polițiștii și personalul contractual, dar și pentru corectarea regimului juridic al pensiilor militare de stat.

De asemenea, vor discuta, la fața locului, despre misiunile derulate în teren și problemele întâmpinate în activitatea cotidiană, privind: programul de muncă, efectuarea orelor suplimentare și recuperarea sau plata acestora în termen legal, neajunsuri de ordin financiar și logistic, starea fizică a sediilor de lucru, dotarea cu echipament de protecție în misiune, desfășurarea pregătirii profesionale, relațiile dintre polițiști și managementul unității/subunității, sănătatea și securitatea în muncă, respectarea drepturilor profesionale și economice etc., urmând a se identifica, pe cât posibil, soluții pentru rezolvarea lor.

Cu acest prilej, delegația SNPPC va prezenta și prevederile ,,Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale polițiștilor cu MAI, renegociat și semnat recent de către Federațiile sindicale și ministrul Afacerilor Interne, și ale Contractului colectiv de Muncă la nivel grup de unități din MAI, care privește personalul contractual, aflat încă în stadiul de negociere.

Ca întotdeauna, delegația SNPPC va răspunde și la întrebarea firească a multora dintre colegii noștri: ,,CE FACE SINDICATUL PENTRU TINE?”

 

Informații de background:

SNPPC - POLIȚĂ DE ASIGURARE PROFESIONALĂ ȘI JURIDICĂ

  – având calitate procesuală și reprezentativitate juridică în raporturile cu MAI, apărăm TOATE drepturile financiare și profesionale ale polițiștilor și personalului contractual, derivate din relația cu angajatorul/ordonatorul de credite; (inclusiv ale pensionarilor MAI, care au calitatea de membru SNPPC);

  – prin avocații noștri și consilierii juridici ai SNPPC, asigurăm, GRATUIT,  consiliere, asistenţă juridică şi reprezentare în relațiile litigioase cu  unitatea angajatoare/Casa Sectorială de Pensii a MAI sau, după caz, cu instanțele de judecată, privind litigiile de muncă sau alte situaţii deosebite, cum ar fi: drepturi financiare, recalculări  sporuri, salarii sau pensii, cercetări disciplinare, administrative, penale, civile etc.;

   – prin Acordurile privind raporturile colective de serviciu, încheiate cu MAI, IGPR şi IGPF, ne preocupăm pentru asigurarea şi respectarea standardelor de sănătate/securitate în muncă, a fondurilor financiar-materiale, a condiţiilor şi a programului zilnic de lucru, a pregătirii profesionale etc.;

   – prin Fundaţia SNPPC, membrii/familiile beneficiază de ajutor financiar, în diferite situaţii, cum ar fi: îmbolnăvire, vătămare în timpul serviciului, calamităţi/dezastre, deces, naştere copil;

   –  în calitate de membru activ, beneficiezi de contracte de parteneriat foarte avantajoase (disponibile pe site-ul: www.snppc.ro, pe contul nostru de facebook și pe paginile de intranet ale IGPR și IGPF rezervate SNPPC, dar și de alte avantaje.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL SNPPC

 

Parteneri SNPPC: