În data de 29 decembrie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial ,,OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene”.
Apreciem că actul normativ menționat pune în aplicare doar o parte dintre amendamentele transmise de către FSNPPC Guvernului, referitoare la majorarea salarială ce ar fi trebuit reglementată de la 1 ianuarie 2019, la modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 (intrarea anticipată în grilele de salarizare prevăzute la Anexele nr. VI și VIII din lege, cu 76% din valoarea aferentă anului 2022) și la regimul pensiilor militare de stat (a se vedea comunicatele noastre din noiembrie/decembrie a.c.).
Precizăm că, prin majorarea salariilor de funcţie/de bază, conform Legii-cadru nr. 153/2017, cu doar ¼ din diferenţa prevăzută în grilă între 01.01.2019 şi 2022 și prin calcularea unor sporuri la valoarea din decembrie 2018, rezultă o creștere salarială netă inconsistentă, ceea ce menține discriminarea noastră față de alte familii ocupaţionale. În concret, FSNPPC a solicitat, între altele, calcularea tuturor sporurilor (pentru munca de noapte, munca suplimentară, condiţii grele, lucrări de excepţie, neuropsihic/judiciar etc.), indemnizatiilor, compensatiilor, primelor și a elementelor sistemului de salarizare la noua valoare rezultată după aplicarea, de la 1 ianuarie 2019, a prevederilor alin. 4, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, şi nu la valoarea din decembrie 2018.
De asemenea, suntem nemulțumiți de actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat cu numai 1,3 %, conform ratei inflației, ceea ce reprezintă o creștere netă de numai câteva zeci de lei pentru majoritatea covârșitoare a cadrelor militare în rezervă și în retragere.
În concluzie, menționăm că, prin OUG nr. 114/2018, Guvernul a pus în aplicare cele patru amendamente FSNPPC, pentru anul 2019, referitoare la acordarea majorării pentru SDSL, plata muncii suplimentare, decontarea serviciilor turistice și scoaterea din proiectul OUG a cotei de 10% (CASS pentru pensiile militare de stat), dar celelalte reglementări nu sunt conforme revendicărilor noastre, fapt pentru care vom continua acţiunile în instanţele de contencios administrativ-fiscal pentru salarizarea corespunzătoare a polițiștilor și personalului contractual din MAI.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL