Ex unic Nr 235 ./04.01.2021
Către,
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
domnului ministru Lucian Nicolae BODE
În calitate de partener de dialog social și de organizație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ,,Ordine publică”, recunoscută de Tribunalul Municipiului București, în baza Legii nr. 62/2011, Federația noastră apără drepturile și promovează interesele profesionale, sociale și economice ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Prin prezenta, vă solicităm să utilizați prerogativele conferite de calitatea de ordonator principal de credite și să demarați procedurile de rigoare, pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care stipulează:
,,Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare”.
Considerăm că actualul spor acordat polițiștilor, care variază între 5-20%, funcție de structura în care-și desfășoară activitatea, nu este de natură să compenseze privațiunile și complexitatea efortului depus de specialiștii din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, de structurile de ordine publică, din centrele de arest-transfer, de criminaliști etc.
Din acest considerent, dar și din cauza programului suprasolicitant și a riscurilor profesionale specifice, în ultimii ani foarte mulți polițiști au solicitat mutarea pe alte funcții, în prezent existând un deficit major de specialiști în aceste domenii foarte importante de activitate.
În consecință, apreciem că sporul pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică trebuie acordat la nivelul maxim al cuantumului prevăzut de lege – 25%.
Rugăm răspuns la adresa de e-mail din antet.
Vă mulțumim pentru colaborare!
PREȘEDINTELE BIROULUI EXECUTIV CENTRAL
Marius IONESCU