Raportul Comisiei pentru Aparare are în vedere amendamentele FSNPPC
Camera Deputaților a dezbătut astăzi, în Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională începând cu ora 11,00, ,,Pl-x nr. 199/2020 – Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.
Președintele FSNPPC, Dumitru Coarnă, vicepreședinte al Biroului Național al Confederației Sindicale Cartel ALFA,a participat astăzi prin videoconferință, în Parlament, la comisia sus menționată, pentru a susține amendamentele noastre având în vedere: riscurile profesionale, importanța socială și permanența serviciului public prestat, incompatibilitățile și restricțiile stabilite, prin lege, pe timpul activității, calitatea de militar în rezervă, după pensionare etc.
Amendamentele noastre vizează în special adăugarea cuantumului Ordinului Meritul Militar, actualizarea pensiilor militare ale polițiștilor concomitent cu majorarea veniturilor polițiștilor în activitate.
Vom continua informarea, cu celeritate, pe marginea acestui subiect de maxim interes, mai ales pentru colegii noștri care îndeplinesc condițiile de vârstă/vechime în serviciu și au în intenție să solicite trecerea în rezervă, cu drept la pensie militară de stat.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL