În sfârşit, s-a întâmplat: azi, 23 mai 2017, preşedintele României a semnat ,,Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”!
Spre o justă informare, trebuie să readucem aminte faptul că acest rezultat concret al mişcărilor de protest organizate de către FSNPPC, în urmă cu două luni, a fost obţinut în urma negocierilor ferme pe care le-am purtat cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi cu ceilalţi reprezentanţi ai Executivului, în sediul Guvernului României, pe parcursul mitingului de sâmbătă, 25 martie a.c.
Cele 3 amendamente susţinute de către SNPPC şi promovate prin legea de promulgare a OUG nr. 9 sunt:
1 – acordarea sporurilor pe bază de pontaj, prin raportare la salariul de funcţie actual;
2 – 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie pentru permanenţa de la domiciliu, în afara programului normal de lucru;
3 – devansarea termenului de acordare a salariului de merit pentru toţi poliţiştii.
Foarte important: cele 3 amendamente se aplică întregului personal încadrat în familia ocupaţională ,,apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”!!!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL