Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne – organizaţii cu reprezentativitate juridică, la nivel naţional, în rândul autorităţilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice – vor trimite, mâine, preşedintelui României, prim-ministrului şi ministrului Afacerilor Interne o petiţie referitoare la unele probleme care afectează direct şi deopotrivă siguranţa cetăţenilor, procesul de aplicare a legii, dar şi capacitatea de protecţie a poliţiştilor şi, totodată, le vor solicita ca, în temeiul prerogativelor ce le revin, să adopte cu celeritate un set de măsuri privind protecția angajaţilor MAI și creșterea autorității acestora, care să includă:
1 - finanţarea corespunzătoare a sistemului de ordine publică;
2 - alocarea de resurse logistice la dispoziţia unităţii şi a poliţiştilor operativi, care asigură efectiv climatul adecvat de linişte şi siguranţă socială, pentru a facilita o intervenţie promptă şi eficientă a acestora, în sprijinul cetăţenilor şi în aplicarea legii;
3 - completarea deficitului de personal, pentru a evita suprasolicitarea fizică şi psihică a poliţiştilor, precum şi în scopul asigurării protecţiei personale a acestora în raport cu factorii criminogeni;
4 - salarizarea adecvată, în raport cu importanţa socială, riscurile profesionale şi nevoile reale de trai (acordarea majorării salariale de 15%, care a fost introdusă în tot Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la 1 iulie a.c., dar care nu vizează şi poliţiştii/personalul contractual din MAI);
5 - îmbunătățirea cadrului legal, astfel încât să se asigure premisele diminuării faptelor de agresiune îndreptate împotriva personalului MAI, astfel:
a. ultrajul și ultrajul judiciar să nu mai fie pedepsite cu amendă penală, iar sancţiunea penală să fie înăsprită;
b. mărirea limitelor de pedeapsă în cazul infracțiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice;
c. introducerea, în Codul penal, a infracțiunii de ,,obstrucționare a organelor de ordine publică şi siguranţă naţională”;
d. eficientizarea sistemului de executare a amenzilor;
e. asigurarea asistenței juridice a polițistului-victimă, în cazul infracțiunilor care au avut loc în legătură sau în timpul serviciului acestuia;
f. aplicarea cu fermitate a legii, prin reacția imediată și prezența obligatorie a procurorului, la fața locului, în cazul comiterii infracțiunii de ultraj, și dispunerea de măsuri în consecință;
6 - reformarea sistemului de formare profesională iniţială, în sensul reducerii perioadei de pregătire în şcolile de agenţi de poliţie, pentru a se asigura o frecvenţă mai mare a ciclurilor de absolvenţi şi a se reduce deficitului de personal, cu implicaţii directe asupra siguranţei cetăţenilor, dar şi a oamenilor legii.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL