În spiritul adevărului şi al respectului pentru membrii noştri de sindicat, pentru ceilalţi angajaţi din MAI şi pentru opinia publică, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România solicită factorilor decidenţi să promoveze un dialog social onest, nediscriminatoriu şi constructiv în relaţia cu organizaţiile sindicale reprezentative.
Facem această precizare expresă deoarece, zilele acestea, în spaţiul public, unele persoane oficiale şi demnitari ai statului român au făcut declaraţii tendenţioase şi chiar denigratoare, referitoare la atitudinea publică a organizaţiei noastre sindicale, care s-a exprimat constant şi fără echivoc în legătură cu necesitatea de a fi respectate drepturile poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne.
Am informat, deja, luna acesta, prin comunicate de presă, despre demersurile noastre (concretizate în scrisori trimise preşedintelui României, prim-ministrului, conducerilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, ministrului Afacerilor Interne ş.a.) privind nevoia de finanţare corectă a MAI, pentru a se reuşi: diminuarea deficitului de personal, modernizarea logisticii, protecţia legislativă a poliţiştilor şi corectarea discriminării salariale produse la 1 iulie a.c., când poliţiştii şi personalul civil din instituţia noastră au fost excluşi total de la majorarea salarială aplicată în Sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Din păcate, nu am primit, întotdeauna, feedback-ul pozitiv atât de necesar pentru cultivarea unui dialog social onest şi eficient, iar declaraţiile de presă recente ale unor reprezentanţi de frunte ai Guvernului şi ai MAI, prin care se încearcă minimalizarea problemelor de fond ale sistemului nostru, abaterea atenţiei spre o altă zonă de pseudo-interes public şi incriminarea liderilor noştri de sindicat, nu sunt principiale şi nici nu promovează un dialog social real, demn de anul 2017! Mai mult, comunicarea în spaţiul public a ministrului Afacerilor Interne, de astăzi, este de natură să diminueze rolul de drept al mişcării sindicale şi al dialogului social pe care noi îl solicităm, constant, în mod just.
Ca atare, precizăm ferm că organizaţia noastră sindicală nu renunţă la revendicările formulate şi reiterăm ideea de a fi consultaţi, în temeiul Legii nr. 62/2011, cu privire la proiectele de acte normative care vizează salarizarea, dreptul la pensia militară de stat (consfinţit prin lege organică), precum şi la alte aspecte din sfera intereselor profesionale şi economico-sociale ale membrilor noştri de sindicat!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL