Comunicate

COMUNICAT - negocierile SNPPC cu ministrul Afacerilor Interne dau rezultate

COMUNICAT - negocierile SNPPC cu ministrul Afacerilor Interne dau rezultate

Ieri, 28 martie 2017, Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi din cadrul Camerei Deputaților a dat aviz favorabil, cu majoritate de voturi, celor patru (4) amendamente de modificare a OUG nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017(...), depuse de către SNPPC (şi susţinute, în plenul Comisiei, de trezorierul general al SNPPC).

Acest rezultat palpabil al mişcărilor de protest organizate, săptămâna trecută, de către Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului contractual din România, a fost obţinut în urma negocierilor ferme purtate cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi cu ceilalţi reprezentanţi ai Executivului, pe parcursul mitingului de sâmbătă, 25 martie a.c., timp de 3 ore, în sediul Guvernului României, de către Biroul Executiv Central şi ceilalţi membri ai delegaţiei sindicaliştilor protestatari. Urmează, conform procedurii parlamentare, votul în Comisiile de Muncă și Buget.

Foarte important: efectele concrete ale celor 4 amendamente sunt aplicabile nu doar poliţiştilor, ci şi militarilor/personalului contractual din M.A.I. şi din întreg Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională!!!

Acestea sunt:

1. - acordarea sporurilor pe bază de pontaj, cu luna martie 2017, prin raportare la salariul de funcţie, potrivit HG nr.1/2017 (sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice, stabilite proporţional cu timpul efectiv lucrat şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie).

2. - 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie pentru permanenţa de la domiciliu, în afara programului normal de lucru;

3. – devansarea termenului de acordare a salariului de merit, de la 1 august, la 1 aprilie a.c.;

4. – majorarea cuantumului pentru SDSL, de la 75%, la 100% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, începând cu 1 aprilie 2017.

Convins că nu prin vorbe deşarte, aruncate în spaţiul public real sau virtual, nici prin promisiuni oneroase ori prin acţiuni sindicale anoste, de faţadă, care au scopul meschin de a face gălăgie doar pentru a induce în eroare opinia publică (din respect pentru ideea de mişcare sindicală, nu o să dăm exemple concrete la acest capitol, deşi noi suntem, aproape zilnic, ,,puşi la zid” de către unii membri ai acelor sindicate care fac mult zgomot...şi atât!), ci printr-un dialog social ferm, onest şi fără echivoc, dedicat intereselor membrilor de sindicat, se creează premisele favorabile rezolvării conflictelor de muncă, SNPPC va continua să susţină, cu aceeaşi consecvenţă, drepturile salariale, sociale şi profesionale ale poliţiştilor şi personalului contractual, în relaţia cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Executivul, întrucât lista noastră de revendicări nu a fost soluţionată integral!

Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm că nu vom abandona mandatul încredinţat de către dumneavoastră!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: