Astăzi, 15 ianuarie 2020, se rotunjesc 170 de ani de la nașterea celui ce avea să ne marcheze ireversibil istoria, conștiință deplină a vremii sale și a celor ce i-au urmat, geniu literar, jurnalist profund moral, critic politic, adversar al nulității intelectuale și, prin toate acestea - din păcate! - cronicar peren al destinului neamului românesc: Mihai EMINESCU.
Cronicile sale de acum aproape un secol și jumătate sunt la fel de savuroase și astăzi, ca în epoca de sorginte, doar că, acum, ele provoacă o mâhnire înzecită și îndreptățit revoltătoare, pentru că sunt atât de pretabile prezentului:
„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate (…). Această priveliște îi ia poporului încrederea în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-i zilnic exemplu că, fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază (…) contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni“.
„Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă guvernantă s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernă; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir de servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare (...)".
