În luna octombrie 2014 SNPPC a informat membrii despre o campanie de racolare a polițiștilor, demarată de unele sindicate, care le promit marea cu sarea, adică faptul că vor introduce acțiuni în instanță pentru diferite lucruri/pretinse drepturi, unele IMPOSIBIL de obținut - majorarea normei de hrană la o valoare care nu este prevăzută în nici un act normativ, obținerea unor sporuri inventate, care nu sunt prevăzute în lege, obținerea gradațiilor pentru perioade în care polițiștii nu au lucrat etc.!!!
Asemenea acțiuni nu urmăresc decât să înșele încrederea unor colegi, care devin membri ai acestor organizații, care nu au altfel cum să îi racoleze, vor plăti cotizația timp de 2-4 ani cât durează asemenea procese, iar după ce vor fi definitiv pierdute vor ridica din umeri. Noi nu dorim altceva decât să atragem atenția asupra unei forme mascate de escrocherie, în care se profită atât de lipsa unei documentări juridice solide a membrului de sindicat cât și de dorința acestuia de a câștiga sume importante promise de acel sindicat. Deci, sfatul nostru este să consultați un avocat înainte de a da curs unei asemenea oferte! Adică să fiți informați, pertinent.
• Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate. Un alt mod este de a te documenta!
• Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.
În urma discuțiilor cu avocații colaboratori, SNPPC informează membri despre o acțiune care, în opinia noastră este întemeiată și are șanse de succes în instanțe: munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru ultimii 3 ani.
După cum se poate observa, în anii 2011, 2012, 2013 și primele 6 luni ale anului 2014 munca suplimentară, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, în conformitate cu prevederile legale, trebuia compensată numai cu timp liber corespunzător.
Începând cu data de 1 iulie 2014, a fost adoptată OUG 37/2014 pentru modificarea si completarea art. 13 din OUG 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
SNPPC a introdus acțiuni în instanță pentru obținerea sporului de 100%, așa cum era prevăzut în OG 38 până la momentul 2010, când aceste acțiuni erau întemeiate în drept. Cu toate acestea, majoritatea au fost respinse.
La acest moment există șanse de câștig pentru repausul săptămânal și pentru munca suplimentară care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, cu condiția probării, prin documente, că acest lucru (munca suplimentară) a existat în fapt în ultimii 3 ani!
În situația în care există solicitări în sensul introducerii unor acțiuni în instanță, vă rugăm să contactați Birourile Teritoriale ale SNPPC.
SNPPC, în colaborare cu diverși avocați colaboratori, analizează toate derapajele angajatorului de la drepturile pe care polițiștii și personalul contractual le au prin lege și vă va informa prompt despre orice soluție identificată.
II. SNPPC informează polițiștii care se află în situația prevăzută la art. 65 alin. 4 din Statutul polițistului că am demarat procedura prealabilă, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 pentru anularea prevederilor art. 4 alin. 3 din OMAI nr. 489/2005 (teza cu „punerea la dispoziţie”) şi pct. 8.3 lit. C din O.M.A.I. nr. 438/2003 privind Normele Metodologice pentru aplicarea H.G. nr. 1578/2002.
III. SNPPC face demersuri pentru recalcularea și reactualizarea cu indicele de inflație a normei de hrană dar și a banilor pentru echipament, existând deschidere și susținere la nivelul conducerii MAI.
IV. La solicitarea membrilor de sindicat legat de diminuarea cu 25% a salariilor de Guvernarea Boc și unele drepturi câștigate de cadrele didactice în instanță, reluăm informarea făcută în urmă cu ceva timp:
În România NU s-a câștigat vreun proces legat de acest aspect, definitiv.
Precizam ca există decizii ale Curtii Constituţionale (decizia nr.872 din 25.06.2010), Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (decizia nr.20/2011) si decizii ale CEDO (06.12.2011) in acest sens:
Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
Asadar, Curtea de la Strasbourg a decis că statul român nu a incalcat legislatia internationala in privinta drepturilor omului cand a decis, in 2010, reducerea salariilor bugetarilor cu 25%.
Curtea a reamintit ca politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, care prin lege poate sa introduca, sa suspende sau sa elimine anumite drepturi salariale, cat timp acest lucru este justificat prin interes public. Si este considerat un astfel de interes necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare din considerente ce ţin de criza economică.
Aplicarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului este obligatorie in Romania. Singurul organism care face o interpretare oficiala a dispozitiilor din Conventie este Curtea de la Strasbourg. Odata publicata aceasta decizie, si pentru autoritatile din Romania, inclusiv pentru judecatori, devine obligatorie interpretarea in materia reducerii salariilor bugetarilor, si anume: este admisibila o atare reducere de catre stat, cat timp aceasta este facuta prin lege, in mod nediscriminatoriu (adica nu numai pentru anumite categorii de bugetari) si este justificata de interesul public.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr.20/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, a statuat că prin măsurile dispuse prin art.1 din Legea nr.118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenţie.
S-a reţinut că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută în Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care conţine prevederi suficient de clare, precise şi accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la scopul ingerinţei, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr.118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi din deciziile Curţii Constituţionale nr.872/2010 şi nr.874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru echitabil între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
A mai reţinut faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod.
Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art.1 din Legea nr.118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenţie (cum sunt nediscriminarea sau preeminenţa dreptului).
Pe de altă parte, este adevărat că, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Europeană, statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba de adoptarea şi aplicarea unor măsuri de reformă economică sau de justiţie socială (hotărârea Viaşu împotriva României - 2008, hotărârea Ramadhi şi alţii împotriva Albaniei, nr. 38.222/02), însă se poate constata că mecanismul ales de legiuitorul intern, în adoptarea măsurilor de austeritate nu a fost implementat într-un mod compatibil cu art.1 din Protocolul nr.1 şi cu celelalte reglementări din Convenţie. Curtea Europeană a decis chiar că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângerea drepturilor şi libertăţilor, dacă criza sau pericolul public nu au un caracter excepţional, de o aşa gravitate încât măsurile normale sau restricţiile permise de Convenţie pentru asigurarea siguranţei publice, a sănătăţii şi ordinii să se dovedească ineficiente (Grecia – 1969), şi că în nici un caz nu există o justificare din partea statului atunci când criza sau starea excepţională sunt, ele însele, în tot sau în parte, rezultatul unor politici greşite ori al neluării măsurilor adecvate astfel încât drepturile şi libertăţile cetăţenilor să nu fie afectate într-o aşa de mare măsură încât ei să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă.
Măsurile de restrângere luate s-au aplicat tuturor salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, fiind obiective, rezonabile şi proporţionale cu amploarea consecinţelor crizei economice; Măsura menţionată îndeplineşte cerinţele art.53 din Constituţie, Curtea Constituţională a României a decis că Legea nr.118/2010 este constituţională; cum rezultă din motivarea Guvernului, determinată de evaluarea Comisiei Europene soluţia legislativă cuprinsă în art.1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securităţii naţionale, fiind necesar într-o societate democratică şi existând o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit.
Între argumentele Curții - Apărarea securităţii naţionale, precum şi a altor valori fundamentale prevăzute în Legea fundamentală pot constitui temeiuri suficiente pentru ca statul să intervină şi să restrângă drepturi şi libertăţi, cu condiţia ca restrângerea să fie necesară într-o societate democratică, proporţională cu situaţia care a determinat-o, să nu aibă caracter discriminatoriu şi să fie limitată în timp, potrivit dispoziţiilor art.53 din Constituţia României.
Cu privire la această lege, Curtea Constituţională, prin decizia nr.872 din 25.06.2010, a reţinut că restrângerea drepturilor salariale este conformă cu principiile constituţionale la care s-a făcut referire, scopul său fiind acela să menţină democraţia şi salvgardarea fiinţei statului, care poate să intervină prin măsuri legislative la restrângerea exerciţiului unor drepturi, soluţia fiind în conformitate cu principiile de drept internaţional.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a recunoscut posibilitatea statului de a interveni în restrângerea unor drepturi pentru apărarea unui interes de ordin public, însă ingerinţa sa trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un interes public şi să existe o proporţionalitate a măsurii cu situaţia care a determinat-o.
Tot în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, fiindcă aceste drepturi sunt strâns legate de nivelul resurselor bugetului ce asigură sumele necesare plăţilor, dar odată stabilit titularul se poate bucura de un drept de proprietate şi de o speranţă legitimă în sensul că va fi primit şi pe viitor.
Salariul este considerat a fi un bun, atât în înţelesul dreptului intern, cât şi în accepţiunea Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul de proprietate şi protecţia juridică a acestuia.
Intervenţia statului de a diminua salariile cu 25% a fost prevăzută prin Legea nr.118/2010, apreciată de către Curtea Constituţională ca fiind conformă cu principiile Legii fundamentale, ingerinţa Statului Român în limitarea acestui drept fiind supusă îndeplinirii unor condiţii, respectiv a păstrării unui echilibru just între interesul de ordin general şi interesele reclamanţilor ale căror drepturi salariale au fost astfel diminuate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.118/2010, ce diminuează salariul cu 25%, Curtea Constituţională a analizat şi măsura proporţionalităţii, în sensul că restrângerea dreptului salarial nu a creat o disproporţie între cele două interese aflate în concurs, păstrându-se un just echilibru între scopul legitim urmărit de reducere a cheltuielilor bugetare ce corespunde interesului general al societăţii şi protecţia drepturilor salariaţilor, stare de echilibru care a apărat şi substanţa acestui drept, o altă cauză a neafectării dreptului în substanţa sa fiind şi caracterul temporar al măsurii diminuării salariului, respectiv aceasta trebuia să dureze până la data de 31.12.2010.
Analiza condiţiilor ingerinţei statului în dreptul de proprietate asupra salariilor, făcută de către Curtea Constituţională, are un caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată, astfel că se poate reţine ca fiind justificată, pentru considerentele arătate, măsura temporară a reducerii salariilor până la data de 31.12.2010.
In concluzie, declaratiile diverse ale politicienilor, pe posturile TV, se refera la alte procese castigate de bugetari, avand drept obiect alte elemente salariale (sporuri etc.) sau, cum este cazul profesorilor, majorarea salariala din 2008, care nu s-a aplicat la acel moment.
Reamintim ca în 2008, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, într-o vrie populistă specifică, parlamentarii au votat în unanimitate creșterea cu 50% a salariilor profesorilor. Alte măsuri anterioare, de aceeași factură, umflaseră deja semnificativ deficitul bugetar, într-un an cu creștere economică remarcabilă, dar și anul în care apăruseră deja primele semne ale crizei economice globale, ce se pornise de peste ocean și amenința să lovească în valuri toate zonele lumii.
Jocul parlamentar era simplu, venea o inițiativă de majorare de la grupul de la putere și era aruncată în plen. Cine vota împotrivă era considerat dușmanul poporului, adversarul bunăstării, numai bun de atârnat în piața publică și bătut cu pietre. Zadarnic se făceau apeluri la rațiune, la ponderare, degeaba veneau avertismente că vremurile bune încep să apună. Fiind campanie electorală, era o pură bătălie pe puncte procentuale la urne.
Tăriceanu și guvernul său s-au opus acestei majorări, aruncând vina pe populismul parlamentarilor (inclusiv cei ai PNL). Prin majorarea elucubrantă a salariilor profesorilor, liberalii și pesediștii au încercat o dublă lovitură – să arate că Tăriceanu e într-un guvern de dreapta responsabil și să-i paseze mingea în teren președintelui, care avea deja antecedente în chestionarea unor măsuri populiste (vezi majorarea pensiilor cu 50% din vara lui 2007). Orice ar fi făcut, Traian Băsescu n-ar fi ieșit bine. Dacă promulga legea, devenea el însuși complice cu populiștii din parlament, dacă respingea legea, dădea ocazia adversarilor (PNL și PSD) să îl tăvălească prin colbul demagogiei.
Reamintim că legea a fost promulgată, dar niciodată aplicată de guvernele care i-au succedat lui Tăriceanu, înscriindu-se ca o promisiune neonorată. Însuși președintele a catalogat retrospectiv promulgarea ca o eroare, făcută la presiunile PDL, care se temea să nu piardă puncte prețioase în campania electorală. A fost într-adevăr o eroare?
Nu, pentru că acum se plătesc aceste drepturi, în urma unor hotărâri judecătorești, după ani buni. Adică, atunci, s-a aruncat pisica în curtea (guvernarea) altuia...
Pentru orice informație suplimentară, vă rugăm să ne contactați la tel. MAI 26410, 26411 sau 26413.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL
