În cursul anului trecut, dar și pe parcursul acestui an, au existat mai multe inițiative legislative de modificare a regimului juridic al pensiilor militare de stat, deși anterior, prin OUG nr. 59/2017, Legea nr. 223/2015 a fost substanțial schimbată.
Atât în cadrul Consiliului Economic și Social - unde președintele FSNPPC este membru de drept, cât și în cadrul negocierilor cu Guvernul, cu MAI și cu membrii Comisiilor parlamentare de resort, al manifestărilor noastre de protest, al intervențiilor publice, în mass-media, și al tuturor formelor de dialog social prevăzute de Legea 62/2011, noi am respins toate propunerile legislative care aveau în vedere amputarea unor drepturi ale pensionarilor militari/polițiști/funcționari publici cu statut special din ANP (respectiv din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională) și, în același timp, am venit cu amendamente pentru promovarea intereselor colegilor noștri aflați în pragul vârstei de pensionare.
Permanent, am informat despre demersurile în cauză și rezultatele aferente, publicând atât punctele proprii de vedere/amendamentele, cât și scrisorile noastre trimise factorilor decidenți, cum ar fi Guvernul, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne și Parlamentul, pe marginea intențiilor de modificare a Legii nr. 223/2015 (a se vedea, spre exemplificare, FOTO-ATAȘAMENTELE POSTATE AZI PE CONTUL NOSTRU DE FACEBOOK).
În calitate de organizație sindicală cu reprezentativitate juridică la nivelul sectorului de activitate Ordine Publică, gestionat de către Ministerul Afacerilor Interne, președintele FSNPPC și membrii Biroului Executiv Central vor participa, săptămâna viitoare, la discuții pe tema aceasta, în cadrul Parlamentului și al unor organizații cu preocupări similare din familia noastră ocupațională.
Vom reveni cu detalii.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL