Comunicate

INFORMARE - medicii de la Spitalul Gerota au incredere in SNPPC

INFORMARE - medicii de la Spitalul Gerota au incredere in SNPPC

În cursul zilei de 17 august a.c., la invitaţia medicilor de la Spitalul de urgenţă ,,Prof. dr. Dimitrie Gerota” – Bucureşti, SNPPC, prin vicepreşedintele Dumitru Coarnă, s-a întâlnit cu personalul acestei unităţi medicale centrale, pentru a lua în discuţie câteva aspecte de ordin profesional şi salarial specifice sistemului medical, în general, dar mai ales modului de organizare a activităţii de profil în Ministerul Afacerilor Interne. Precizăm că organizaţia SNPPC din cadrul spitalului numără, deja, peste 150 de membri.

Implicarea SNPPC survine acţiunilor concrete derulate în ultimele săptămâni, constând în asigurarea asistenţei de specialitate membrilor noştri de sindicat, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor acestora în cadrul procesului de reorganizare instituţională, derulat la nivelul M.A.I., dar şi al reformei sanitare preconizată a avea loc la nivel naţional, în scurt timp.

Între problemele abordate pe parcursul întâlnirii, s-a aflat şi modalitatea de plată diferenţiată a gărzilor, începând cu 1 octombrie a.c, pentru medicii încadraţi ca personal contractual şi cei cu statut de poliţist, fapt de natură să creeze unele nemulţumiri justificate în rândul acestora. Medicii şi reprezentantul SNPPC, Dumitru Coarnă, au analizat această problemă plecând de la un aspect reieşit din proiectul iniţiat de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Muncii, de creştere a retribuţiei pentru gărzile spitaliceşti, având ca baza salarială OUG 20 / 2016, măsură de care ar urma să beneficieze doar personalul contractual, medicii încadraţi ca ofiţeri de poliţie fiind omişi în mod injust.

Înţelegând că sprijinul sindicatului este necesar şi poate avea efecte pragmatice, medicii Spitalului de urgenţă ,,Prof. dr. Dumitru Gerota” – Bucureşti, care nu completaseră adeziuni până acum, au solicitat înscrierea în SNPPC, pentru ca organizaţia noastră să-i poată reprezenta la negocierile ce urmează a fi purtate cu instituţiile abilitate să reglementeze organizatoric şi financiar sistemul medical.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Parteneri SNPPC: