Astăzi, 19 iulie, începând cu ora 09,30, la Academia de Poliție „Al. I. Cuza” a avut loc ceremonialul de absolvire a promoției 2016, în cadrul căruia cei mai tineri ofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne au depus Jurământul de credinţă faţă de ţară.
Festivitatea a avut loc în prezenţa şefului Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a conducerii M.A.I., a unor invitaţi oficiali şi a unui public numeros, format în special din părinţi, prieteni şi alte persoane dragi absolvenţilor.
SNPPC a fost reprezentat la această festivitate de lideri de la nivel central şi local.
După finalizarea ceremoniei, cu “repartiţia în buzunar”, absolvenţii au plecat în primul lor concediu de odihnă, în calitate de ofiţeri, urmând ca în prima zi a lunii august să se prezinte la noile locuri de muncă.
Încadrarea, la termen, a celor 1.454 de ofițeri, agenți de poliție și subofițeri, reprezentând promoția 2016 a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, este o etapă importantă a materializării planului privind reducerea deficitului de personal din MAI, care însuma, la începutul acestui an, 18.000 de posturi vacante. După cum se ştie, cele mai multe posturi libere sunt înregistrate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.
Conform datelor primite de la M.A.I., pentru noul an de învățământ, care va începe în toamnă, oferta educațională a instituțiilor de formare profesională iniţială ale ministerului a fost suplimentată cu 674 de locuri, de la 1.676, în anul 2015, la 2.350, în 2016.
De asemenea, am fost informaţi că situația posturilor vacante va fi reevaluată în scurt timp, urmând ca, în prima parte a semestrului II al acestui an, să fie demarată o nouă etapă de încadrare a unor posturi, din sursă externă, prin concurs, dar și prin trecerea în corpul ofițerilor, tot prin concurs, a agenților de poliție, subofițerilor şi maiștrilor militari care îndeplinesc condițiile legale.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL S.N.P.P.C.