Comunicate

OMAGIU ETERNULUI FEMININ!

OMAGIU ETERNULUI FEMININ!

Primăvara, anotimp al revirimentului, ne binecuvântează, an de an, cu o celestă generozitate, aducându-ne în dar, în arcul de timp îngemănat între culminaţiile solare, ziua reverberantă a celor ce dăruiesc zile – 8 Martie.

Întru omagierea FEMEII, Biroul Executiv Central al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI adresează doamnelor şi domnişoarelor din organizaţia noastră, partenerelor şi colaboratoarelor SNPPC, nepreţuite gânduri de bine, urări de sănătate, de împlinire deplină şi nenumărate zile senine, alături de familie şi de toţi cei dragi!

Parteneri SNPPC: