În cursul serii trecute, a fost ucis mişeleşte, cu mai multe lovituri de cuţit, încă un coleg, aflat singur în misiune, în Gara din Burdujeni: agentul șef de poliție Vezeteu Constantin Sorin, ajutor șef de post la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Suceava.
O crimă abominabilă, opera unui dezaxat mintal, a determinat, prematur, trecerea la cele veşnice a unui poliţist care-şi îndeplinea, cu cinste, serviciul în slujba comunităţii. Era un om integru, devotat familiei şi profesiei, un tânăr tată a doi copii, unul dintre zecile de mii de membri ai organizaţiei noastre.
Poliţia Română este încă o dată îndoliată, iar cuvintele noastre, şi ale oricui ar încerca să-şi exprime compasiunea, nu pot estompa drama familiei, a cărei suferinţă doar o putem întrevedea!
Nu privim suferinţa aceasta cu cinism, dar nici nu putem rămâne indiferenţi faţă de memoria fostului nostru coleg, faţă de aşteptările lui şi ale tuturor celorlalţi poliţişti, care ne-au dat mandatul lor de încredere morală şi juridică, pentru a le apăra drepturile şi a le fi scut în faţa abuzurilor de orice fel!
De aceea, ne întrebăm, cu amară tristeţe, aşa cum am făcut-o şi în alte situaţii similare, sperând că ne vom face auziţi, odată pentru totdeauna: de ce nu înţeleg cei care au ochi să vadă, urechi să audă şi responsabilitate să decidă, că meseria de poliţist este una de risc extrem?! De ce mai marii noştri ne tratează sfidător, superficial şi discriminatoriu? De ce suntem nevoiţi, uneori, să facem misiuni de unii singuri, fără a putea acţiona în echipă, aşa cum ar trebui să fie?
Ne mai întrebăm, tot cu amară tristeţe: de ce factorii decidenţi ai zilei nu se apleacă, cu adevărată responsabilitate, asupra problemelor reale şi dureroase cu care se confruntă poliţiştii din stradă? Deşi acestea nu sunt insurmontabile, iar noi le-am clamat de nenumărate ori, oficial, prin mass-media, pe toate canalele posibile de informare, însă ne-am lovit adeseori de indiferenţă şi aroganţă!!
Şi fiecare poliţist, când trece pragul casei, spre locul de muncă, se întreabă – doar în gând, pentru a nu-i întrista şi pe cei dragi lui: oare voi deveni erou post-mortem de serviciu, condus pe ultimul drum cu onoruri militare? Dar merge mai departe, rugându-se la Cel de Sus să-i ierte gândul neisprăvit...
..................................................................
Odihneşte-te în pace, dragul nostru coleg!
