Pentru fundamentarea considerațiilor de mai jos, trebuie să pornim de la o axiomă: fără predictibilitate pe termen lung în cariera de polițist, cu o salarizare precară și dezinteres din partea decidenților, vom suferi cu toții: cetățeni, societate și stat!
1- PREDICTIBILITATE ÎN CARIERĂ: orice polițist trebuie să beneficieze de o carieră previzibilă în timp, sigură și stabilă, în funcție de studiile absolvite, de experiența dobândită pe parcurs, de rezultatele profesionale, de nevoile sale de dezvoltare profesională, dar și de cele ale sistemului. Un Ghid al carierei, cu bătaie lungă, similar Statutului polițistului - adică reglementat la nivel de lege, pentru a nu putea fi modificat peste noapte, în funcție de un interes sau altul -, este absolut necesar, astfel încât tinerii să poată determina, în proporție de minim 90%, cariera pe care o vor urma în structurile polițienești ale MAI;
2- PREDICTIBILITATE ÎN SALARIZARE: orice tânăr care își dorește o carieră de polițist va fi interesat și de salarizare. Aceasta trebuie să-i asigure polițistului - cap de familie - un trai decent și, implicit, să nu creeze premise pentru devianțe profesionale sau corupție. De aceea, salarizarea nu trebuie sa fie batjocoritoare și impredictibilă, cum se întâmplă de o vreme, iar nivelul venitului lunar oferit de stat trebuie să aibă un cuantum rezonabil;
3- PREDICTIBILITATE ÎN PERSPECTIVA PENSIONĂRII: orice tânăr care dorește să îmbrățișeze cariera de polițist trebuie să știe, de la bun început, că va avea o viață profesională plină de riscuri, de interdicții și incompatibilități, pe care și le asumă, prin depunerea Jurământului și dobândirea calității de funcționar public cu statut special. Dar principiul simetriei impune ca el să știe, de la bun început, și care sunt condițiile de pensionare, vârsta la care va trece în rezervă, formula de calcul a pensiei și că - cel mai important - REGULA NU SE VA SCHIMBA ÎN TIMPUL JOCULUI!
PREDICTIBILITATEA în CARIERĂ, în SALARIZARE și în PENSIONARE asigură o bază sănătoasă de recrutare a viitorilor polițiști, constituind, totodată, fundamentul unui serviciu public de ordine și siguranță socială prestat la standarde calitative, în interesul cetățenilor și al statului!
Președinte SNPPC, Vasile ZELCA